Pas încătuşat

Inspir adânc

lumina felinarelor
în aerul calm al toamnei târzii
să pun stăvilare şuvoaielor
ce stau să spargă ziduri sub pleoape.

În piept un dor greu cât o muncă sisifică
se duelează cu prospeţimea aerului
tânjind la firul ierbii încă verde.

Expir.

Zadarnic!

Nicio fărâmă n-ar îndrăzni să iasă
are sălaş cald pe harta inimii.
Toate dantelăriile se derulează
fără noimă în fire de tort
ameţind pe cărări întortocheate.

Brrrrrrrr.

Doar maşini, doar viteze,
ce destinaţii au în graba lor?

Străzile goale se înghesuie la sânul meu
să-şi ia bucăţi de foc,
băncile aşteaptă,
ele mă cunosc cel mai bine
în fiecare iarnă sunt unicul pasager
scrijelind în lemnul moale
tăcerile.

Mi-a rămas doar să aflu
dacă acolo unde-i sfârşitul
începe infinitul.