Şi am rămas… risipă

Sunt singură şi mă îngân cu luna,
Tu eşti departe, nu mai ştii de mine.
Zăresc o bancă pe sub crengi şi-ntruna
Mă-ntreb: „E doar plecat, mai vine?”

Tăcută, ca-ntr-o scoică, sunt închisă,
Aştept pescar pribeag în dimineaţă
Rămasă pe-o hârtie doar, proscrisă,
Pierdută şi învăluită-n ceaţă.

Să mai visez? Târziu! Ori e devreme?
Chiar de nu pot să te mai uit curând
Rămâne-n taină lacrima să cheme...
Mai pot să te alung din crudul gând?

Când ziua îşi aprinde o făclie - vid!
Mai las un stor să mai visez o clipă,
Nu te mai chem să vezi crescând un zid!
Eşti tot plecat şi am rămas… risipă.