Ceasornicar

Ceasornicar pe unda ce scurtează
fir după fir speranţa către tine
în scrinul vechi mai sunt missive. Cine
să le închidă-n plicul ce veghează?

Rotiţele se-nvârt cu zimţii lipsă,
tociţi de veghea-n care sunt pierdute
trei limbi de foc, bătrânele redute,
sunt prinse-n toc, cerneala e-n eclipsă.

Mă-ntorc mereu la foaia-ngălbenită
cu rânduri mici în partea ei de sus,
încep să văd, pe sub cuvânt nespus,
privirea ta dintâi, din urmă cea vorbită.
Să mă închid în mine înc-o eră,
ori să-mi ascult un gând ce strigă: „speră!”?