S-a-ntins un alb covor de nea
Şi-afară încă ninge,
Oricat ar fi vremea de rea,
Cu viscol, ceaţă-n preajma mea,
Nimic nu m-ar atinge.
În suflet am un foc aprins
Ce arde ne-ncetat,
Ce nici acuma nu s-a stins
De când privirea-ţi s-a prelins,
Iar tu te-ai estompat.
S-a-ntins un alb covor de nea
Şi tot mai ninge-afară,
Oricât ar fi vremea de rea,
Privirea-ţi dulce-o voi păstra,
Căci încă mă-nfioară.
Şi-afară încă ninge,
Oricat ar fi vremea de rea,
Cu viscol, ceaţă-n preajma mea,
Nimic nu m-ar atinge.
În suflet am un foc aprins
Ce arde ne-ncetat,
Ce nici acuma nu s-a stins
De când privirea-ţi s-a prelins,
Iar tu te-ai estompat.
S-a-ntins un alb covor de nea
Şi tot mai ninge-afară,
Oricât ar fi vremea de rea,
Privirea-ţi dulce-o voi păstra,
Căci încă mă-nfioară.
Maniceanu Valentin - S-a-ntins un alb covor de nea