Îmbrăţişaţi fără de-mbrăţişare

Că suntem lumânări cu ochii goi

Şi nu mai cutezăm înspre sărut

E vina lutului ce stă  în ploi

Cu sufletul mereu în el căzut.

Nu ştiu şi nu-nţeleg din care unde

Nu contenesc în noi să ne mai cadă

O nesfârşită ploaie ce ne-ascunde

Oceanul. Ne-a luat ca pe o pradă  

Culori s-au diluat şi taine nu

Mai ştim să ne găsim în fiecare,

Nu mai avem puteri de-un „eu şi tu”...

Îmbrăţişaţi fără de-mbrăţişare.

Cu gândul este prea uşor să trec

Dinspre amurgul veşnic răstignit

Spre răsărit, deşi îmi pare sec

Şi chinul pare fără de sfârşit.   

De-ai să mă ierţi iubind, poate, cândva

Să mai găsim de foc o clipă-n sân

Cu infiniţii zori ascunşi în ea

Să-mi spui: “rămân” şi eu să-ţi spun:“rămân”…