Zâmbetul clipei

Cândva ceream din univers o clipă

Să-l întâlnesc,să-i spun cât mi-e de dor

Să îi arăt, cum zboară-ntr-o aripă

Neîncetat, acelaşi trist cocor.

O clipă doar, ce-n goana ei nebună

Şi-a scuturat surâsul ca pe-o stea,

Doream şi eu, dorea şi el să-mi spună,

Dar am plecat mereu spre altceva.

Am început colecţii de oceane

Şi picături amare sau mai dulci

Tot căutând, ascunsă în cotloane,

O clipă doar uitată-n cuib de cuci.

Un zâmbet trist (o lacrimă-n vioară)

Mi-a mai rămas în inimă sculptat,

Prezenţa mea, când a-nceput să-l doară,

M-am răsucit ca vântul şi-am plecat.

E-atât de greu şi totul e-ntuneric

La gândul că o clipă mi-am dorit,

Şi când a fost,cu darul său feeric,

Parcă n-a fost! De clipă m-am ferit…

Rămân aşa cu vechea mea vioară

Să-mi tângui nopţile sub clar de lună,

Să îmi revărs, la fel ca odinioară,

În file gri un zâmbet alb, de humă…