Un
înţeles atemporal aduce moarte.
Secundele-necate-n
mări îmi plâng,
Tăcerile
de plumb se-nchid în carte
Şi
verile-n reluare tot mă strâng.
Un
clopoţel aud apoi m-atacă molii,
Nu
mai sunt eu şi nu mai stiu,
Acopăr
fluturi mov în mii de folii
Şi
tot aşa mă simt: că am să-ţi fiu.
Se derulează iar imagini de mister:
Dansând
cu tine-n iarba de splendori,
Valsăm
şi ne acoperim c-un cer,
Şi
iar istorisim din zori până în zori.
Ne-amestecăm
în chinul şi durerea,
Pedepselor
ce nu s-au ispăşit,
Dar
visul şi speranţa au puterea,
Ca
marile iubiri - fără sfârşit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu