Maturizarea sentimentelor poate aduce cu sine dorinţa de întoarcere către lumea interioară din trecut. Timpul îşi lasă amprenta peste trup şi nu te mai recunoşti în oglindă. Fizic. Pleci cu ochii minţii către oglinda sufletului, să te redescoperi.
Umilinţa, dezamăgirea, pierdea legăturilor de orice fel pot boţi sufletul. Aşa mă simţeam de multă vreme. Apoi s-a produs un declic. O trezire din amorţire. Sufletul şi-a deschis larg braţele spărgând zidurile ridicate în ani pentru „apărare”. „Apărare” de ce?
Valuri de trăiri băteau mereu la porţi închise şi le spuneam: „nu acum!”.
Iubesc divina clipă în care mi-am pus întrebarea: „dar când?”. Aşa am început. De fapt a fost o revenire asupra lumii lăuntrice care mă ţinea vie cândva.
Am păşit cu ochii minţii unui copil, am simţit cu suflet de copil tot ceea ce mi se întâmpla. Am primit în dar întâlniri cu oamenii de care aveam nevoie şi i-am urmat. Nu am avut o reţetă, nu am urmat un plan. Am iubit. Am aflat că ştiam să iubesc şi chiar că pot fi iubită, că sunt atât de multe suflete ce tânjesc după cuvântul care zideşte, după trăiri în lumea frumosului.
Mi-am decorat „interioarele” cu florile din ierbarul dulcii tinereţi şi mi-am amintit: trăiam!
Cu timpul mi-am creat noile decoruri, am sădit flori proaspete şi am grijă de un copac. Iubirea este un copac cu flori. Valuri plecau dinspre mine întorcându-se înmiit. Poţi alege să fii o mare cu taifunuri veşnice, dar poţi alege să fii un ocean de iubire. Abia atunci afli că trupul îşi poate pierde toate atuurile, însă în lumea ta interioară sufletul poate dansa balet pe valul clipei.
fara sa vreau am scris
nici n-am avut permis
cu glasul meu scazut
intr-un zbor tacut
am picurat parfum
pe filele de scrum
am prefacut mahniri
in oaze de-amintiri
si-acum le am in cufar
e piatra sau e nufar?
cu toata dragostea
mi-am pus inima-n ea
o lacrima-n suras
si-un zambet cand am plans
Elena Şerban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu