Croşetă

Mi-am păstrat în mânecă rezervă de secunde

pe care să le duc în parcul de odinioară;

ştiu că acolo coboară liniştea în suflet

şi împleteşte crochiuri de lumină,

cum firul de macrame 

se lasă tolănit de croşetă..

Acolo mă întind liană pe bordura

de care se anină în zbatere molcomă

cuvintele pierdute în clipociri leneşe;

îmi plimb degetele pe luciul apei,

legăn un picior pe coamă dantelată

şi mă las mângâiată de adierea

care mlădie salcia până la mine..

Ascult...

Liniştea de care mă agăţ se croşetează pe fire de gene 

şi arunc din colecţia de gânduri

scrumul rămas prin labirintul mult prea tocit,

în ideea că primăvara nu poate intra

primenită cu pantofii de lac în pulberi învechite...

Aşa despletită, pe firul ierbii

inundat de haosul ce curge din vene

până la buza podului, ştiu că eşti la capătul lui

şi măsori timpul cu paşi mărunţi

aruncând, uneori, peste umar, cu duioasă privire,

o nostalgie, ca unic semn..

Aud...