Halό închis

Când file albe umplu cu slove de amor
 Te simt atât de-aproape, privirea ta o simt!
 Tu ştii că lângă tine se naşte un cocor
 Îmbrăţişându-ţi trupul cu rime de alint.
 
 De ce îmi sună, încă, struna de chitară?
 De ce nu pot fugi din pieptul tău de foc?
 Alungă-mă-n pustiuri, ca pe-o rece fiară,
 Ca pe un demon sumbru, în cel mai negru loc!
 
 Dar, nebuneşte parcă, atracţia fatală
 Ne strânge încă-n yola urcată-n vârf de val
 Se-ntinde c-o dorinţă rotundă, epocală,
 C-un început-derivă, rescris pe un final.
 
 În marea ta albastră aceiaşi doi delfini
 Împart în două piepturi inima întreagă...
 Eu tac, tu râzi, eu plâng şi tu din nou suspini,
 Niciun taifun din toate nu ne mai dezleagă.
 
 Mai scrie-mi cu cerneală în petale roşii
 De trandafiri pudraţi cu taina unui vis!
 Mai cheamă în tangouri nebunii dar frumoşii
 Iubind în violetul halόului închis!