Când tu iubeşti mă nemureşti pe mine

Ţi-ai pus în drum spre inima senină

Munţi de poveri cu porţile înalte,

Copaci setoşi cu seve în tulpină

Şi fir cu fir ai ridicat cetate.

                   

Nici nu mai ştii de umbre atârnate

Câte iubiri te-au nemurit vernal,

De-atâtea ori le-ai stăpânit şi poate

Că ai visat festinul epocal.

Dar nu te-ai prins în hora nemuririi,

Ai strâns pe rând pietre şi diamante

Iar cântul tău trimis din cornul lunii

A luminat versetele andante.

Cocorii tăi din temniţă mă cheamă

Şi zborul lor mi-e cer peste coline,

Priveşti timid prin gratii şi dai vamă

Când tu iubeşti, mă nemureşti pe mine.