Comoara

E ruptă limba mea: felii, fâşii, bucăţi,
Pulsează vena ei cu mii de entităţi
Înghesuite cer să nască alte limbi
Şi Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?”

Balastul adunat e zi de zi mai greu,
Cuvinte noi se nasc din gură de ateu,
Comoara din adânc se-afundă sub gunoi,
Treziţi-vă români în ceasul de apoi!

Am izolat profetul – icoana lui Haşdeu,
Am tras perdeaua nopţii cu Iorga-n empireu,
Ne-am renegat şi Jderii, uitând de Sadoveanu,
Ion s-a spânzurat, s-a răscolit Rebreanu!

Estetic în istorii – un veac de Lovinescu,
Ne-a cucerit doar patul în noaptea lui Petrescu,
„Poemele luminii” filosofând cu Blaga,
Dar universul nostru îşi va pierde vlaga!

Ne vindecă în glasuri acelaşi Eminescu,
Emoţii se trezesc în noi cu Minulescu,
Copiii noştri, azi, de Creangă au uitat
Şi pentru unii, încă, nu s-a născut Pillat!

Corbul nici nu este pomenit în şcoli,
Coşbuc şi Goga mor acoperiţi de boli,
Arghezi-i răstignit, durerea-i fără leac:
„Doamne, iartă-i, căci ei nu mai ştiu ce fac!”

Se întinează limba primită-n dar din rai,
Lumina în tipare coboară şi de n-ai...
Păcălim cuvinte, le pierdem la barbut,
Române, de ai suflet, vreau limba să-mi aud!

gimnastici - regăsiri

nu te-am iubit și nu te iubesc
dar în zori soarele zâmbește cu chipul tău
mă îmbrățișează cu mâinile tale
mă încălzește cu ochii tăi

nu te-am iubit și nu te iubesc
dar ploile cad cu picături mari de cuvinte
închid ochii
tac 
și dansul ei mă prinde în mrejele tale

nu te-am iubit și nu te iubesc
dar iernile ning fulgi mari 
se topesc pe buzele mele
prea fierbinți
așa vin primăverile

nu te-am iubit și nu te iubesc
dar nopțile sunt pline de speranțe
visele își permit luxul de a te chema în ele

nu te-am iubit și nu te iubesc
dar alungările tale 
m-au pierdut de mine

aștept să nu mă iubești
poate așa ne vom găsi

gimnastici - uitarea

târziu mi-am dat seama
papirul portocaliu pătrat 
era un certificat de muncă
era cert că o făceam 
având alături un personaj masculin 

mi-am pus întrebarea 
cum că de ce nu poate fi periodic determinat
ca orice contract
să fie semnat la camera de muncă
stipulând în el 
că
în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
se poate rezilia
ori
 mai mult
 să poţi alege perioade cuprinse între o zi şi o viaţă

suferinţa celui ce nu mai poate sta înhămat 
e înmiit multiplicată
de suferinţa născuţilor
ei nu mai pot auzi cântul dragostei

cel care suferă e de obicei e stâlpul 
baza 
acoperişul 
peretele
fereastra
şi tot sufletul casei
un suflet care obosind 
uită să trăiască
uită să iubească
uită

gimnastici - năuneim

hmm...
zâmbesc amărui
zâmbesc crud
zâmbesc mirat
zâmbesc!

plănuisem altceva pentru această stradă
ceva legat doar de iubire
denumire?
taimforlăv
samărtaim
zâmbesc din nou
timpul meu măsurat incandescent m-a ţinut la distanţă
dar vara şi iubirea s-au intersectat pe un pod suspendat
deasupra unei prăpăstii adânci
s-au certat precum caprele din lecţia de clasa întâi
şi au căzut
vreau să cred că planează în zbor lin până la noi ordine

ceea ce m-a nedumerit însă foaaaarte muuuult
a fost avalanşa de cereri prieteneşti sosite din toate ungherele
şi coclaurile planetei

mirare
amuzament
mesaje ademenitoare în toate dialectele
uimitor
ce poate face un nume
chiar dacă lipseau cu desăvârşire imaginile de copertă şi profil
denumirea a excitat multe degete pe tastaturi

secunda schimbării mi-a adus linişte
pace pe strada feisbuc
nău laic
nău distribiuşăn
nău frendţ
năuneim
năuuan
sailăns laic a djărnăl
zâmbesc...

gimnastici - liniştea detaşării

se scrie mult
foarte mult
la fel de mult cum se pictează
cum se fotografiază
o adevărată industrie artistică
e frumos
aproape că ai avea nevoie de două zile în fiecare zi
pentru a citi şi vizualiza tot
în ideea de a" ţine pasul"
de câţi paşi e nevoie să compui unul?

decid că viaţa nu îmi ajunge să fiu aplaudac la nesfârşit
mă retrag să admir un minim de creaţii şi creatori
năvălirile de "doruri" sunt cuţite cu două tăişuri
îmi amintesc spre norocul meu că am mai trecut prin sita asta
cititorii evoluează

compun un echilibru
eu nu am voie să cânt imn iubirii
mi se arată oglinda şi mi se spune "pas"
ochei (iubesc să spun aşa)
îmi impui să îmi transform fiinţa interioară privindu-mi exteriorul
îmi furi sinele
folosindu-te de tehnici
ochei (ador să spun asta)
citesc în alt spaţiu şi suntem "chit"

sinele meu sunt eu
nu mă poţi tălmăci
rupi firimituri şi le înfloreşti
sunt ceea ce preţuiesc
am mers totdeauna pe cărări nebătute

înlocuiesc lipsa de inspiraţie cu tăcerea
în tăcere e o linişte creatoare
zarva are în ea ceva alcoolic
nu rezist şi iau uneori porţii mici
cunosc euforia după un singur păhărel

îmi prind degetele în uşa iubirii de oameni
cred
arăt asta
uitând mereu de stupoarea ce mă cuprinde
atunci când cu atenţia înfiptă în zâmbetul măgulitor
privind în ochii şireţi
crezând că-mi împărtăşesc bucuria
îmi strâng mâinile în uşa poeziei
alungând romantismul

detaşarea îmi reaminteşte de foi rupte pentru începuturi pe "curat"

gimnastici - efemerida

spaţiul era prea îngust pentru "căutarea sinelui furat"
aşa devii trecător de meserie

recunoaştem sau nu suntem supuşi acestui risc permanent
dacă nu eşti destul de izolat fonic devii doar aplaudac admirator
cultul personalităţii e boală nevindecabilă pentru cei ce se nasc aşa
se cerşeşte la orice nivel
orice

laicurile se vând se cumpără
provocarea apariţiei unei muze înseamnă pariuri
înseamnă orgolii fecundate
poeţi care slujesc cuvântul uitând de omul din spatele muzei
poeţi care îmbrăţişând perfecţiunea prozodiei
înţeleg nevoia comunicării
doar la nivelul îngrăşării suficienţei
muzele devin victime
jucării ieftine

se intră în spaţiul de socializare fără socializare
doar foame de tipar
se înmoaie peniţa în cerneala inimii muzei
furându-i-se astfel identitatea

lipsa fonicităţii deţinătorului de călimară face din el victima propriilor trăiri
jocurile de-a "aşa citeşte sufletul tău" au devenit sufocante
arta persuasiunii nu mai e un secret
poeţi care vin să privească ogrăzi umile pentru a-şi etala perfecţiunea

a scrie despre sine cu sine a devenit un risc
degrabă vin măgulitori linguşiri sfătuitori strigători poeţi
la un festin de zile mari

aminteşte-mi să nu mai intru în roata asta
în lanţul acesta
sunt o spiţă prea moale
o verigă prea slabă
o efemeridă

gimnastici - arbitrii

mult prea des îmi pun rochiţa mov cu înflorituri vişinii şi breteluţe de satin, un sutien vişiniu din dantelă, un halat satinat peste şi haina, cizmele, eşarfa şi o şapcă, e frig, zăpada e până la cer; ies în stradă să întâmpin miejii de noapte cu gândul că drumul e destul, cât să prind curaj
caii mei năstruşnici aleargă spre demonii tăi gingaşi, mânaţi de aceeaşi dorinţă, de tine
la dracu, nu am aflat de ce, pur şi simplu
caii, neîmblânziţi, plictisiţi de insistenţele mele, o iau la trap, încearcă să scape de mine
cu o mână  îmi fac cerc din index  şi degetul mare să-i fluier ca o birjăreasă
cu cealaltă ridic năframa albă, chemându-i
cu ei roată  în jurul meu le cer sfaturi, nechează, sunt temători, demonii tăi au spus mereu: „pas”...
mă întreabă de ce la mine nu a ajuns semnalul, le spun că eu am auzit doar: „pa”
murmur, ceartă, câteva înjurături  şi plecăm blazaţi spre nicăieri...
doar scârţâitul zăpezii sub paşii deveniţi tot mai mărunţi, ca o ploaie mocănească

îmi amintesc gestul fumătorului, îl simt, îl înţeleg, îmi trece prin degete şi plămâni,
am îngheţat...

gimnastici - hipofiza

până şi poşta română e discriminatorie cu sexele
cărţile trimise de bărbaţi către mine au ajuns în două zile
de la femei au ajuns în şapte
sau nu
credeam că răbdarea mea e nelimitată
aflu acum că în unele cazuri nu e
sau poate că mă încearcă invidia
nu suport concurenţa la hipofiză
o întreagă instituţie
să funcţioneze mai încet ca ea?
voi sesiza consiliul concurenţei!

gimnastici - misunderstanding

ca să înţelegi cât de mult iubesc
cuvintele tale graţios aşezate în piruete majestuoase
îţi spun
că mi le-aş tatua pe inimă
să-mi fie aproape
cât de aproape
să le poată călări
tot sângele meu
nu am memorie bună
reţin doar sentimentele
dar eu iubesc sentimentele însoţite de cuvinte
dacă le prind în tatuaj pe inimă
fiecare bătaie
le va face să tresalte
într-o odă a bucuriei
nestăvilind oceane de lacrimi
caci da
şi de oceane am nevoie
delfinii mei
delfinii tăi
nichitescianii delfini
se zbat pe uscat
atunci când balaurii mei
zădărnicesc paşii spre tine
şi mă ţin departe
de cuvinte
am simţit nevoia să-ţi explic în detaliu
pentru că tot timpul am fost parte
din categoria "misunderstanding"
deşi
eu mi-am propus cândva
să fiu doar
miss
under man

gimnastici - darul

când Dumnezeu ne iubeşte
ne aplică pedeapsa cea mai grea:
ne coboară în infernul dorinţelor tăinuite
pe care le-am tatuat îndelung în pereţii arterelor
(prin cuvinte lipsite de tupeul răzvrătirilor)

El nu este controlorul traficanţilor de cuvinte
El este acolo atunci când spui "vreau"
şi am învăţat alfabetul cerşitului

întrupat în efemerida care şi-a atins infernul pentru a se înălţa
mi-a trimis solul Său ca să-mi arate drumul armoniei cuvintelor prin har
dăruind universului energii creatoare de lumină
i-am spus că flacăra spiritului meu e strânsă în blocul de gheaţă
(carapace împotriva incendiilor exterioare)

şi mi-a dăruit puterea de a-mi traversa iadul
ca pe o călătorie spre mine
locul în care găsesc tot ce I-am cerut

gimnastici - graniţe

-  Qu'est ce que tu fais?
-  Cherchez la femme... de moi!
-  Ha... ha...da... bună remarcă...! Vrei să fii stăpână pe tine...?!
- Gândul meu e singurul lucru asupra căruia am voie să stăpânesc!
- Gândul...spiritul... corpul...
- N-aş spune...încerc să fiu grănicerul minţii mele, în timp ce  săgeţi se îndreaptă spre mine când locuiesc între vârful creionului şi coala albă...
- Dacă ai fi locuit în Coreea de Nord nu ţi-ar fi fost nici gândul proprietate... ha, ha!

să răspunzi din adâncul abisal al femeii
unui bărbat conducător de oşti în multinaţională
poate fi un risc
o pârjolire bruscă a tot ceea ce ai construit
fir cu fir în interiorul tău ca ziduri de protecţie
poate fi o ploaie rece în plin deşert
o trezire, o ieşire din matcă
poţi să o priveşti ca pe o pierdere la "popa prostu'"
pentru el e o redută câştigată în faţa romantismului
(mândrie supurând misoginism afectat)
rămân cu zâmbetul larg deschis în faţa Coreii de Nord
o taxă plătită curajului de a uita graniţele

gimnastici - mama

mamă, femeia din tine a uitat să se nască
a rămas undeva, ancorată în polii unui timp fără arc
eu am luat sămânţa udă a unui dor fără sfârşit

mai ai un vlăstar
el ţi-a luat zâmbetul
l-a făcut punte între cei patru copaci din cămin

ştiu
te-a zămislit un fulger
din el ai făcut şiraguri de mărgăritare
cusute în nopţi albe
să-ţi fie răsărituri

din mărul fulgerat
cuprins în lutul dimineţilor fără glas
ai frământat norul căruia să îi fii rază de soare

gimnastici - tata

motto: "cavou din granit în valoare de , coroană mortuară de şi sicriu în valoare de "
           
           "OPULENŢA ESTE O NOBLEŢE CARICATURALĂ." -Betty Marcovici




câţi pantofi intră într-un sicriu?
dar cărţi?
caiete, creioane, rigle...
sau mere, lapte şi corn?

câte diplome, flori, felicitări, lacrimi şi pupeturi
are în dotare un marinar pentru geniile care-i duc imaginea strâmbă în lume?
stocul e limitat, e şi el om... nu?

tu, cetăţene care ai toate plăţile înscrise în buzunarele multadormiţilor fotologii
de câte ori te-a întrebat vreunul dintre ei dacă mai ai mărunţi de piramidon
să rezişti până la impozit, că doar vacanţele mnealor nu se pot aşeza la Mamaia şi Sinaia
până în Dubai e lungă calea şi e căldură mare mon cher

alb, îi plăcea culoarea albă...
albul e nonculoare, la fel ca pielea, după ce, timp de o lună, pirandolinele nu mai au voie în apă...

câte palete de culoare intră într-un cavou?
dar pensule?
eboşoare, deboşoare, echere...
sau bilete la teatru?

pe la nouă decembrie douămiişapte o ruptură tricoronariană era refuzată la operaţie pe motiv că nu i-a sosit rândul la coadă şi nu sunt fonduri...
pe zece decembrie douămiişapte o ruptură tricoronariană era operată în direct la teve
aşa am aflat şi eu ce trebuie să facă doctorii
era prea târziu
nouă era duminică
şi a plecat să se odihnească
nu s-a întors
ştii cum se spune
croitorul n-are haine
cizmarul n-are ghete
ei
instalatorul avea nevoie de nişte ţevi
să-i care sângele la inimă
deh
avea o inimă prea mare

câte coroane pentru inima tatei ar fi intrat într-o coroană?

gimnastici - sufletul

fluturăm cuvântul "suflet" ca pe un steag alb
când e furtună pe mare
nu ştiu dacă avem grijă să-i dăm ce ne cere
sau dacă l-am educat să ceară ce-i bine
cal sălbatic în bătaia vântului va iubi mereu libertatea
îmblânzit îţi poate spune atât de mult încât faci poveşti nemuritoare
pune-i căpăstru şi toată magia dispare în abisuri

"iubeşte!" mi-a spus "în fiecare zi!"
"voi deveni nemuritor"

gimnastici - gândurile

sunt bine
foarte bine
şi foarte ascultătoare
de când ai plecat
fac doar ceea ce mi-ai spus:
îmi iau gândurile de la tine
da, ştiu... e mult de atunci
dar si gândurile sunt atât de multe
străzile pe care am mers împreună au rămas în toamna mea
copacii pârguie muguri din ochii tăi
lacul dansează pe aceeaşi partitură a lui Igor
şi luna vine astăzi mai aproape
ca un munte la Mahomed
vântul bate dinspre străduţa aceea îngustă
nu... cealaltă
ştii tu, unde ne-am luat rămas bun ca doi adolescenţi timizi
pe buza mea încă mai adie somnoroasă urma ştearsă a buzei tale

sunt atât de multe de făcut pentru mutarea asta
şi, apoi, spune tu, unde să le mut
a, ok, nu-mi da acelaşi răspuns sec şi scurt
când taci pot să cred ce vreau
şi eu cred
că vara poate veni iarna





23.06.2013  21.00