Când brumărelul s-a lipit în noi

Sub felinare-s nopţi cu lună plină,
Tramvaiele sunt cheaguri de poveşti,
Bătrâne linii trec şi în surdină
Prin gândurile mele poposeşti.

Alai de frunze într-o toamnă verde
Mă înveleşte în căldura ei,
Sub geană bob de rouă mi se pierde
Parfum şi roze mă-nsoţesc pe-alei.

Ce repede, ce mult se derulează...
Până ridic eu pleoapa dintre nori
Mi-s umerii striviţi ca o spetează.
În anotimpul meu când mai cobori?

Ruginile cuprinse-n coama lor
Desfac în toamne rai de-oceane verzi.
Sunt ani în şir de când copacii dor
Şi anotimpul meu mereu îl pierzi.

Se mai adapă caii din cenuşi?
Mai cade lin o aripă de ploi?
Se mai răscoală norii mei răpuşi
Când brumărelul s-a lipit în noi?