secol

soft place

Château de la Loire

călare în munte cu roibul

oştean însetat din sahare

venindu-mi pe mijloc de cale

cu aripe-ntinse ca şoimul

de pradă-ţi sunt ochii ce hulpavi

aleargă-nspre sânul meu stâng

opreşte-ţi galopul în crâng

cuprinde-te-n nurii mei jilavi

leagă-te-n juru-mi ca sfoara

uitându-ne capăt şi loc

acolo-n Château de la Loire

stinge nestinsul meu foc

inima fără vioară

 ai început să-mi țeși din aurore

 un drum de spini, către a ta iubire

 m-ademenești când știi că în cuore

 e polul nord, în punctul de sosire

 

 privește-mă: ochii îmi râd, și gura,

 cutremure mă împresoară când

 cu glasul tău topești din nou glazura 

 de gheață,-n ultimul meu gând

 

 ascultă: inima nu îți răspunde,

 toate sforile mi se-mpletesc și mor

 copacii goi plecați pe nu știu unde...

 fiorul nu se naște așa ușor

 când va sfârși iubirea asta nouă

 ghețarii mei vor fi atunci oceane,

 copacul trist - o inimă cu două

 ramificații goale cu frisoane

 

 nu mă-ntreba ce simt, mă înfioară,

 în legănarea ei de ne-nțeles

 iubirea asta nu are vioară

 și drumul ei cred că a fost ales

Levanţii

De pe întinsul câmp de levănţică
Ai adunat un mic buchet, să-l ai,
Aroma lui prin piele te furnică
S-a-nstăpânit ca tropotul de cai

De insomnii ai vrea să scapi dar nu
Găseşti un loc în perna ta cea grea
Te răscoleşte gândul că doar tu
Ai un arcuş pentru vioara mea

Strop de ulei pe coapsă plânge
Masezi uşor... mişcări de catifea
Levanţii mov îţi trec aşa prin sânge
Te-ai rătăcit în ceaşca de cafea

Migrena ta s-a disipat pe loc
Nici nu mă mir, era de aşteptat
Aprinde şemineul, fă un foc!
Nu crezi că este frig? Am îngheţat!

lettre de la mer

Filigran pe-un lujer, scrisoare în sticlă, 
ochiul de felină, fir de levănțică
dinspre dreapta, colțul, scos din cafenea,
pe stânga, livada, şi-o lalea în ea.
 
Titlul este tandru, luat la Paris,
(ochii se măriră..., țigara ți-ai stins?)
iar pe rândul unu, linii mov, mai mici:
fricile apuse, dusul meu arici.

Trec încolonate note-n portativ
toamne la belle arte - gest intempestiv
pleacă de la tine-n chip de cruciadă
lance înspre mine - cucerind hiadă.
 
Cornul lunii cade înspre răsărit
între groenlande și-un dans inuit,
printre aurore văd caii cum plutesc,
îmi închei scrisoarea cu un "te iubesc"!

Doruri seci cuprinse-n apele adânci,
mă strigă siberii şi ghețari pe stânci...

Desanţii

Desanţii îţi joacă în vene,

Vermeer îţi umple ulcica,

Străbaţi cu un deget, alene,

Măsori cu privirea vâlcica.

Stângace mişcare şi verşi

Bordeaux pe satin arămiu,

Te-apropii de nurii mei şterşi

De vinul rămas balsamiu.

Vitralii deschise şoptind

Că Dunărea intră în mare,

Cu mâna mea stângă cuprind

Desanţii pierdutelor care.

Te-mbeţi cu parfum dantelat,

Sub borul prea larg mă cuprinzi,

Te pierzi pe un cer pastelat

Şi Dunărea-n mare cufunzi.

Când brumărelul s-a lipit în noi

                                              

Sub felinare-s nopți cu lună plină,

Tramvaiele sunt cheaguri de povești,

Bătrâne linii trec și în surdină

Prin gândurile mele poposești.

 

Alai de frunze într-o toamnă verde

Mă învelește în căldura ei,

Sub geană bob de rouă mi se pierde

Parfum și roze mă-nsoțesc pe-alei.

Ce repede, ce mult se derulează...

Până ridic eu pleoapa dintre nori

Mi-s umerii striviți ca o spetează.

În anotimpul meu când mai cobori?

 

Ruginile cuprinse-n coama lor

Desfac în toamne rai de-oceane verzi.

Sunt ani în șir de când copacii dor

Și anotimpul meu mereu îl pierzi.

Se mai adapă caii din cenuși?

Mai cade lin o aripă de ploi?

Se mai răstoarnă brume-n cumuluși

Când brumărelul s-a lipit în noi?

imbratisare