Toamnă dulce şi amară
vii
la mine-n prag de seară
mă
ademeneşti c-un vin
să
îl picuri pe-un suspin,
eu
te mint că îl voi bea
şi
îl vărs în urma ta
în
pământul însetat
cu
frunzişul îmbrăcat
plin
de miere şi aramă
sângeriu
cu sân de damă
ce
s-a copt… şi-aşa nurliu
strigă:
„foaie verde-ţi viu!”
înc-o
dat' la primăvară
şi-oi
sui viţa pe-o scară
lungă,
‘naltă pân’ la cer
că
mi-am pus în cui un ler
(de-i
cântam iubitului
dor
de fericirea lui)
să-l
dau jos ca să colind
toată
zarea pân’ cuprind
roibul
fără de potcoave
rătăcit
între ostroave
că
umblam noaptea zurlie
şi
mă rătăceam prin vie,
că
umblam noaptea nebună
ca-ntr-o
neagră săptămână
la
cules de strugurei
de
strângea badea din ei
şi
ce roşu mai musteau
butoiaşul
mi-l umpleau
mi-era
drag să mă gândesc:
„vinul
am să-l prăpădesc
la-a
mea nuntă şi-om nunti
de
cu seară până-n zi
şi-apoi
iar de la-nceput”…
dar
să vezi cât m-a durut
că
în loc de nuntă mare
a
căzut cu-nmormântare,
Bachus
iar s-a supărat
şi
în mintea lui am dat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu