Ce cauți, tu, copile?

În albul ierni-i pacea, e liniște, e-acasă
Când zurgălăul prinde negura de cozi,
Când îngerii coboară și-n vatră iar se lasă
Colindele zăpezii cu pruncii voievozi.

Zmei și sânziene se-ntorc dintre povești,
Feți-Frumoși pun aripi cailor țintați.
Ce cauți, tu, copile? De ce să vrei să crești?
Ai universu-n palme, în plus ai zece frați!

Ce cauți, tu, copile să răscolești comete?
Privește, vine Moșul, aduce veste mare!
Aduce nuci cu mere, alese pe-ndelete,
Covrigii și colacii-s în coș de sărbătoare.

"Ce veste, o, ce veste aduce Nicolaie?
De ce ne rupi de jocuri, ce este mai presus?"
Șșșt... pregătiți în staul stratul bun de paie,
Căci în curând se naște al nostru Domn, Iisus!

Luminile din noi

Suntem pământ şi apă în coji de porţelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înşirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte

Pe ramură de nuc suntem cochilii mici
Jucând aceeaşi piesă te-nalţi, apoi abdici
Rămânem încâlciţi în pânze de paing
Şi ne petrec secunde în mijlocul de ring

Aş vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu eşti
Un gram de praf în ochi, iluzii-n cozi de peşti,
Noi te zeificăm dar tu ne eşti dator
Să te supui orbeşte, eşti doar un zburător!”

De-am şti să căutăm în sinele primit
Ca dar din dar un rai să-l facem infinit
Şi-n horă să unim luminile din noi
Am fi iubire-atunci şi curcubeie-n ploi...

Mesaj cu tichie... către poli

Nu mai privi noroiul "dăruit" "de-afară",
Priveşte-n ochi ţăranul, înclină-te şi taci!
Ascultă-i versul doinei, buciumul de seară
Ce-şi laudă pământul de la străbunii daci!

Nu mai privi uscate ramuri din păduri
Priveşte-n ce magie te poartă un artist,
Întreabă-l ce e foamea, ce-nseamnă să înduri
Şi-i vei afla durerea: e vesel când e trist!

Nu mai privi spre ştirea boldită, spusă-n dodii
Avem români de geniu pe-ntregul mapamond,
Mai bine-adu-i acasă, oferă-le remedii
Şi nu-ţi vei pierde-o scamă din traiul rubicond!

Priveşte către neamul cu limbă ascuţită,
Ştii că ţi-a dat fotoliu, vacanţe şi maşini,
Ştii că te ţine-n pufuri, iar tu plăteşti şi mită
Să vinzi pământul ţării în târg, pe la străini...

Grâu neplâns

Grâuleţ cu haină verde
Holda-n vânturi ţi se pierde
Când te umple de neghină
Un străin, ori o străină
Care scuipă-n spicul tău
Şi uitând că Dumnezeu
Te-a cernut să fii la masă
Trupul său şi pace-n casă

Grâu neplâns în câmp de dor
Creşte pân' la sânişor
Are-nchisă-n seva lui
Tot rubinul sângelui
Revărsat din coaja lor
Când sub nimbul tricolor
Ţineau piepturile goale
Hoardelor din ţări barbare

Grâu stropit la rădăcini
Cu sudoare când străini
De dureri şi de cuvânt
Feliau din trupul sfânt
Glia care ne-a născut
Sub un cer cum n-ai văzut
Nici în basme şi poveşti
Doar în cărţi dumnezeieşti

Bob de grâu cu lan întins
Pe grânarul azi cuprins
De otrăvuri şi idei
Din import de la atei
Hai să facem liturghii
Să păstrăm pentru copii
Haina verde ce se coace
Pe-nsoritul câmp de pace!

Prin surâsuri mă dori

 Ce timid mai zâmbești
 cu privirea de crin
 și sfios ocolești
 spre tărâmul marin.
 
 Te întorci, uneori,
 ca un flux mătăsos
 și mă pierd sub ninsori
 pe tărâmul muntos.
 
 Mai revin să-ți vorbesc
 despre tot și nimic,
 rătăciri de lumesc
 și-o tăcere în plic.
 
 Ne privim, ne zâmbim,
 licăriri de smarald,
 nici maree să fim
 și nici muntele cald.
 
 Ce timizi ne privim,
 ne atingem prin nori;
 să ne fim nu mai știm,
 prin surâsuri mă dori.