Chemări uitate

Pământul mistuit de veri toride
Îşi cheamă ploile a toamnă în curând,
Aşază în cosiţe brume pe un gând,
Coboară frunze noi şi mor pieride.

Cerbii ascunşi în umbre de oceane
Îşi cheamă ciute la căderea lunii,
Din lunecări de râuri precum hunii
Aburcă lin spre ceruri în baloane.

Se mai aud chemări înfiorate
Când nuferii se-nchid. Eu îi ascult.
Când lebede şi lacuri sunt departe
Se răsuceşte râul spre mare în tumult.
Când mărul de parfumuri se desparte
Tu nu mă chemi şi m-ai uitat demult.

Fântâni de gând prin uni... vers
Antologia Esenţelor - 2012