Ce toamnă... ce lunec...

Ce toamnă albastră şi toarnă

povestea iubirii în matcă,

o-ncuie pe veci între scânduri

şi-o lunecă râul pe lotcă

Ce toamnă verzuie şi-nchide

vechi amintiri între muguri,

le pierde spre iarnă cu sănii

ce lunecă renii în ruguri

Ce toamnă-arămie legându-şi

de lebede albe plutirea,

chemările surde ce lunec

în infinituri venirea

Ce toamnă de struguri mustind

ca rănile noastre de foc,

din vinul durerii vor bea

poeţii cu pană şi toc

Ce toamnă-n pădurea damnată

cu freamăt de frunze-n stejari,

cu banca ce soarbe o rază

din ochii rămaşi solitari

Ce toamnă... ce lunec...

 Fântâni de gând prin uni... vers
Antologia Esenţelor - 2012