e ciudat să te afli pe drumul căutat şi să nu-ţi dai seama vreme îndelungată
să te opreşti mereu, s-o iei înapoi crezând că asta-i calea bună
busola e bună, ceasul a sunat demult, sinele căutat e chiar aici
şi totuşi rătăcirile n-au lipsit, cu două stângăcii la fiecare pas
cu ochelari aburiţi încă din zori şi totuşi nu am ştiut să mă opresc
nu am reuşit să-mi refuz cuvântul până la capăt
nu am reuşit să mă alung din lumea pe care am descoperit-o în inima mea
am privit cu ochi de cer adâncul cel mai întunecat al ei
şi acum privesc la pădurea de lăcrămioare din umbra copacilor
e timpul întoarcerii acasă cu mănunchiul decupat din toate pădurile în care am hoinărit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu