Esperanto s-a stins

Între două ninsori piramide suim,
Între două zidiri ochi de cer se deschid;
Timpul ceşte-n aluat, nu visăm, nu dorim
Noaptea-i lungă şi-n zori şerpuieşte perfid.

Esperanto s-a stins, se anunţă căderi,
Sub o mască de râs: mai ascunsele ploi.
Mucegaiuri cuprind ziduri mari de tăceri,
Se întunecă lin şi mă-nchid într-un sloi.

Fără noimă se strâng în pătrate idei,
Fără gânduri în cerc, o spirală s-a rupt;
Se prelinge din vâsc sânge viu şi mai iei
O cărare-n păduri şi un munte abrupt.

Ca o dulce roză

Închisă între brazi ce tac pe sub nămeţi,
cu tropotul de cai în mătase gri,
o rugă albă ţes din glasuri de asceţi
ca treptele spre cer - senin că îmi scrii.

Doar mărgăritare murmură sub pleoape,
cercul se închide, crustele se prind,
chiar aşa departe, îmi eşti mai aproape;
iarna asta, parcă, s-a oprit în grind.

Hibernează focuri sub poveste albă
ca o dulce roză tremurând pe râu,
cetina se pleacă şi la gât o salbă
de cicoare creşte, iar de maci, un brâu.

Pastel orb

În surogat de gară ne-nvârtim,
În carusele moi, de albă ceară,
Înşiruiţi ca într-un acronim,
Bezmetic vânt ne ară, iar ne ară.

Când cerului flacără-i sunt, tu eşti
Pământului, în lanuri, caldă ploaie,
Cu licăriri în cozile de peşti
Firimituri de ochi se întretaie.

Mai am un demon încă, nenăscut,
Pastelul orb îmi rumegă privirea,
Cu şine paralele-n aşternut
Îşi tânguie femeia nemurirea.

Nedezlegate, gările se-ntind
Pecingine, adăpostind cangrene,
Păstrăm un tonus preacuminte, blând
Şi îmbrăcăm în Dochii, Sânziene

Un buchet de trandafiri

Dragă domule, iubirea e o apă sângerie
care-ţi trece pe sub piele, ca o toamnă brumărie,
cu aşa fine brocarturi, că poţi lunii să îi faci
straie de mărgăritare să alunge vârcolaci.

E o strună de chitară din laguna mea albastră,
ca pătrunsă de uimire când e ochiul în fereastră,
şi se-aruncă în prăpăstii 'nebunită de orbire,
cu nămeţii puşi în plasa ceasurilor de robire.

E copacul plin de muguri, prevestind o sărbătoare,
ce îşi flutură mireasma şi îşi ninge,-n scuturare,
tot polenul primăverii, în petala purpurie,
când îşi crapă zorii sânii, plini de laptele din vie.

Dragă domnule, iubirea e stângace şi tăcută...
pâlpâie neîncetat, se-amăgeşte, se frământă,
flacără la ceruri 'nalţă, te învaţă să respiri,
tot ce-i trebuie iubirii... e-un buchet de trandafiri.

Sunt verde, scumpa neichii - Parodie

Sunt verde, scumpa neichii, în joarde-mi stau atomii

şi-n dioptria mată văd iepele-n câmpie,

m-aş reîntoarce-n pamperşi, dar azi mă joc cu gnomii

că mi-a-ncolţit pelinul şi-n sânge am leşie.

Sunt verde, scumpa neichii, am stive de izmene

muiate-n chinul berii când nu-mi găseam poteca,

dar cât să mai îndur, în zori, atâta lene,

cu trupu-mi de macac, citindu-l pe Seneca?

Sunt verde, scumpa neichii, cu muşchi crescuţi pe spate

şi hrana mi-e icoană, sug sevele din ficuşi,

pe inimă-mi stau peştii cu burţile crăpate

şi-am dezlipit gheţarii cu slove din papiruşi.

Sunt verde, scumpa neichii, în zbor de lilieci

m-agăţ în sfoara lunii cu gleznele strivite,

din mucegaiuri sorb parfumul tău când treci,

căci au sălaş în ele prinţese poleite.

Sunt verde, scumpa neichii, şi tu mă minţi frumos

că-n verde stă speranţa şi crucea-i doar povara,

dar eu sunt numai verde ‘nainte, când, un os

a grăit din raiuri: „Mai schimbă, fato’, ceara!”

Tălmăcire

Pe firul Ariadnei mă chemi timid şi taci,

Ascult pianul tandru şi-n piept am câţiva raci,

Un pesimism lugubru se-amestecă în sânge

Cu năvălnicia calului ce-mi plânge.

                              

Pe unde plictisite baţi la porţi închise,

Cheiţa ruginită e undeva prin vise,

Dorinţe-ncovoiate se zbat pe sub noiane

De zăpezi curtate cu braţe de baloane.

Mă vindeci de o rană şi alta-n loc îmi pui

În iarba dezmăţată, splendoarea nu ştiu cui

Culege spini de roze înfipte-n inimi oarbe

Când hăul de iluzii încet în el ne soarbe.

Cuvintele se-amuză când tu mă minţi frumos,

Îmi fulgeri universul cu biciul tău duios,

Amesteci portative de-a valma şi-mi pictezi

Oceanul fără ţărmuri şi-un măr fără livezi.

M-ai pescuit c-o floare, sub ploi, în luna mai

Şi mă priveşti cu jind în undiţa din Rai...

Poveştile cu zâne ce muşcă din momeli

Sunt astăzi doar ruine, sunt doar sporovăieli.