Nu pot să te rup eşti cusut

Făclia din trupu-mi e vie
întoarsă-nspre el în târziu.
Ce veste! Mă doare şi ştie,
priveşte-nspre zări? Nu mai ştiu...
  
Cu teamă de noi şi de cine
am dus un război infernal?
El pleacă şi-n mine se ţine
acelaşi supliciu carnal:
 
Nu pot să te rup eşti cusut,
lipit, pe sub sân, aşezat
pe stânga... să ştii c-a durut:
“păi, nu sunt amore... zat!”
  
Alege-mă tu dintr-o mie
de flori în ferestre, zâmbind,
şi minte-mă, tragic, dar fie,
îmbată-mă-n stropul de jind!
  
O navă mai stă în rugina
plecatelor nopţi ce roiesc
in juru-mi şi-mi umple retina
zadarnic! Dar ştiu că-l iubesc!
 
Nu pot să te rup eşti cusut,
lipit, pe sub sân aşezat
pe stânga... să ştii c-a durut:
“păi, nu sunt amore...zat!”