Taina

În oraşe de fier

Ne mai mor, ne mai pier,

Sub căruntele ploi,

Paşii grei, paşii goi.

În pădurea de biţi

Sunt poeţii cuminţi

Cu liane de dor,

Păsări albe în zbor.

Între dale mai ţes

Un întreg univers,

Mai aproape de cer

Unde urile pier.

Între maluri şi stânci

Ochii lor ca de prunci

Cu lumină în ei

Au sclipiri ca de zei.

Taina coptului grâu

Şi cristalul din râu

Puse-n glasul duios

Şi în pas mătăsos.

Taina stă în cuvânt

Şi în har, şi ne sunt!

Sunt poeţii cu minţi

De la sfinţii părinţi.

În duminica lor,

Cu aripi de cocor,

Cu ninsori ne cuprind

Tainic sfântul colind.