Rochia roşie – fotografie

ţi-am luat cu împrumut rochia aceea roşie

de mătase cu decolteu generos...

ţi-am luat şi iubiţii

nu m-a ştiut nimeni m-am rezumat la oglinda mea

rochia nu ai purtat-o iar iubiţii i-ai părăsit mereu pentru Poezie

cred că poezia e ca rochia

 pui în ea istorii sentimentale

prăpăstii şi înalturi

furtuni şi răsărituri şi... pufff

suflă un vânticel

rămâi goală

ori te agăţi în trandafirii aceia roşii

pe care ţi-i tot vâr sub nas

tu pleci şi în urma ta firul se deşiră

crezi că vin iubiţii tăi să facă ghem din firul ei?

nu, nu, nu...

ei vor sta înaintea ta holbându-se la nurii tăi

care se dezgolesc la fiecare pas...

îţi rămîn în urmă mere verzi mere roşii

trandafiri galbeni şi fluturi albaştri

apoi te părăseşte şi mereu vine alta

devoratoare

nu-i aşa că numai când ţâşnesc din pieptul tău cuvintele şi le aşezi ca o gheişă în ritualul ceaiului

abia atunci simţi că ai purtat zece rochii roşii de mătase

 Numai atunci poţi fi senin - verzuie...