Zare purpurie

Vioara de rubin a plâns din nou,

lavandele se-nfoaie-n câmp de maci,

plecatul râu se-ntoarce şi tu taci,

amurgul picură într-un ecou.

În purpura din zare se-nrobesc

pustiuri cu-amintirile-n desagi,

în cursa mării tale mă atragi

cu roibul tău în dansul arabesc.

Se vindecă şi razele străbat

până-n adâncuri inimile noastre,

şi muţi şi surzi în verile albastre

silabisim din poli spre Ararat.

Mai cred şi azi că soarele topi-va

adâncul gheţurilor şi pe ţărm

opri-vom naufragiul şi enorm

amorezaţii vor uita deriva.

Când noaptea naşte zorii viorii,

plutirile ne strâng la piept cu ploi,

ne strecurăm tot mai adânc în noi

când tu în eu, când eu în tu... Să vii!