Norul alb şi macul alb

Iluzia vocalei se-amestecă-n tăceri

Mă cheamă simfonii din toamne înspre veri

Pămîntul naşte maci şi-n pârguirea lor

Oglindesc culoarea albă dintr-un nor

Din lanul de mătase cu lacrimi picurat

Valsează macii-n câmp cu norul legănat

Şi plouă în petale toţi atomii săi

Iar macii albi se prind în joc de zurgălăi

Seara când amurgul de rubin coboară

Norul alb se-aprinde ca buza de fecioară

În lan se oglindeşte şi-mbracă-n ochi de dor

Macii albi când suie braţe către nor