Nea’ Costică de la Roata

Nea’ Costică de la Roată
E un om dintr-o bucată,
Este mic dar bine înfipt
Cu braţe de eucalipt.

De aproape opt decenii :
În palme cu-aceleaşi denii,
E-un om straşnic şi făţos,
Dar niciodată arţăgos.

Are-o vorbă bună-n toate,
N-a lăsat gluma, nu poate,
E legat la realitate
Fără s-aibă multă carte.

Prin ochelarii lui rotunzi
În lumea cu har pătrunzi,
Sunt legaţi de cap cu sfoară
Că ramele s-au rupt iară,

Pantalonii îi sunt tociţi,

Gumarii sunt găuriţi,

Au strâns bulgări de pământ,
Lucrul cel mai drag şi sfânt,

A săpat glia, ogorul
De câte ori cu piciorul
Alţii au lovit balon
Cu sofisticat şoşon.

Cu un fir de pai în gură
Şi-a luat vaca din şură
Şi a dus-o la păscut
Chiar şi-atunci când l-a durut!

L-a durut, căci a pierdut
Mândră soaţă ce-a ţinut
Şi copil deştept, cu minte...
Era-n sat mândru părinte!

I s-au stins tineri, cu zile
Pentru că în sat nu-s vile
Să reziste medicina...
Coada vacii... bat-o vina!

Nea’ Costică-i vesel om
Şi ca om este bonom,
Are pielea arsă-n soare,
În inimă poartă-o floare.

Ssare-n ajutor de-i ceri,
Chiar de nu a strâns averi
Tot ce are-i stă în gură
Şi-i iese din mintea pură.

Mâinile-i lucrează câte
Cei boieri cu vile multe
Au văzut dar n-au făcut
Că se murdăreau de lut.

Poate uneori să bea
Câte-o ţuică, dacă vrea
Şi-atunci fuge de scandal,
El rămâne jovial.

Badea nu vede prea bine
În loc miere de albine
A mâncat muşte o dată
Prinse-n cursă de pomadă !

Dacă vrei să ştii ce-l doare
Are versuri în dotare :
„ Eu vă spun:

sunt sănătos tun,
O durere am în spate,
Inima nu prea mai bate,
Plămânii nu se reglează,
Mă rog... asta nu contează!
Rinichii mi se blochează,
Vederea mi se scurtează,
Asta nu interesează… „

Dacă vrei să ştii de unde
Vine omul ce răspunde
La nume de sfânt – Costică
Ţine şi-astă glumă-n sticlă:

„M-am născut la rădăcina Prunului,
Raionul Cazan, Regiunea Butoiului,
Din comuna Gâtu’ Sticlii,
Fiul Romului şi al Mastichii! „

Ca să-şi ia La revedere!
Tot mai pune sare-n miere
Şi ne spune că odată,
Când era bunica fată,

Pe o margine de drum
Se făcu ţigara scrum:
Adormise obosit
De prăşit şi de cosit

Şi atunci veni la el
O pisică şi-un căţel
Să îl lingă pe la „bot”...
A sărit cât Barbă-Cot
Şi le-a spus cu glas picat:
„Buletinul... l-am uitat!”