Va sângera mereu

Cu braţe istovite în iarna-nvingătoare,

Cu umerii striviţi de omătul greu

Mai pâlpâie speranţa de-atâta amânare

Chiar dacă-n mine toamna va sângera mereu.

S-a-ntretăiat aleea înflăcăratei veri

Cu poteci ascunse-n pădurile din gând

Şi am rămas cenuşă când ai venit să-mi ceri

Zidirea să o nărui din visul meu „plăpând”.

Mi-am rătăcit adesea ardoarea prin livezi

Uitându-mă-n visare ca-ntr-un izvor de cer,

În rime colorate ţi-am pus mereu dovezi

Că merg în pânze albe când inima-ţi ofer.

Am înţeles că timpul noi nu-l vom împărţi

Printre copacii-n muguri, sub cireşii-n floare,

Că niciodată norii, goniţi de frenezii,

Nu vor uda câmpia noastră şi-asta doare.

Cu fluturarea tristă, frunza-ngălbenită,

În vocea cu regrete că nu ne-am fost iubiţi,

Cu arşiţă în suflet, toamnă-n trup venită

Am ultima dorinţă: să ierţi, apoi să uiţi!