2 august 2012

Nu m-am gândit


Şi ţi-am promis, iubite, câte-n lună
N-am gândit că-i goală şi e rece
Cu praful ei se vântură nebună,
Când iubim prea mult ea vrea să plece.

Şi ţi-am promis atâtea câte-n stele
Că nici trei care mari dac-ai avea
Nu ţi-ar ajunge-un boţ de acuarele,
Doar cu albastru nu poţi colora.

Şi ţi-am promis o mare cât Sahara
Cu sarea ei sub pleoape de cireşi,
Cu scoicile ce ar struni chitara
Delfinilor din coasta ta aleşi.

Şi ţi-am promis tot cerul infinit
Cu zborul pân'la el şi înapoi,
Că osteni-vei nici nu m-am gândit
Să îţi arăt doar drumul pân'la noi.

Şi ţi-am promis atâţia zori de zi
Nu m-am gândit la gardurile nopţii,
Credeam că-i simplu şi aş putea sări
Prea ruginite-s lanţurile porţii.

Şi ţi-am promis plutire de-albatros
Deasupra mării tale-nvolburate,
Nu m-am gândit că-n adâncul meu pietros
Stau prea mari barajele-ndurate.

Nu-ţi mai promit nimic în ceasul mort
Mă gândesc la tine şi punctez poveşti,
Pescăruşii ţipă, Osho e un fort,
De ce nu m-am gândit la ce-ţi doreşti?

1 august 2012

vrei să ucizi


vrei să ucizi  încetul cu încetul...
 probabil îţi va lua cel puţin tot atâta timp
 cât ţi-a luat să-mi invadezi celulele cu atomii tăi
un sfert de veac    
ai timp    
o capodoperă are nevoie de ceva zile    
ştii că e o artă să intri în inima unei femei  
 tu o stăpâneşti atât de bine
eu încercam umil să-ţi arăt  
poate prea umil  

capodopera este atunci când vrei să ieşi
din cordul prea larg de tine  
 eşti multiplicat în mii
îţi va fi foarte greu şi la urma urmei te vei ucide pe tine însuţi    
pe rând  
unul câte unul    
asta faci
te ucizi pe tine    
acolo eşti doar tu
câte unul pentru fiecare ceas care ne-a despărţit  
 nemilos  

nu uita să-ţi faci stocuri de ţigări  

şi nu, nu ştiu limba latină, am ştiut atunci, demult, acum am uitat tot

29 iulie 2012

powerful

my father is my God
which never let me down my love
I don't know why 
I don't know if it is magic, mystic or mystery
I want to believe it is a gift
a special one

26 iulie 2012

could I?

Cum pot iubite? Îmi pare un incest
Viol asupra trupurilor pure
Între copii ce-au stăpânit acest
Meleag de arşiţă şi pietre dure

Te văd plutind în mine şi îmi pare
Că imposibilul ce săvârşim
Se va sfârşi în caldă-nsângerare
Şi nu vom şti să mai plutim

Un OZN n-ar fi de-ajuns de mare
Să-mi ia din piept calupul de beton
Ce mă apasă fără îndurare
Strivindu-mă sub coaja unui ton

Nu mă-ntreba nimic şi vino deseori
În vechile pleoape eu te strâng
De ca şi cum aş smulge mătasea unei flori
Şi mâinile mi-aş frânge fără să le frâng


23 iulie 2012

seif

sunt atâtea piedici atâtea diferenţe
de ambele părţi ale fluviilor noastre
cât nu are câmpul flori să poţi număra
însă
nu îmi doresc
să rămân singura care a ştiut ştie şi va ştii vreodată
că cifrul seifului din inima mea
se află în mâinile mintea şi inima lui
ajută-mă să-l deschizi

Anna ploii

tu floare de câmp atât de puternică să ţii în petale
lumina şi întunericul deopotrivă contopindu-le

tu floare de câmp atât de caldă să poţi aduce polii
spre sânul tău să-i transformi în fluturi stelari

tu floare de câmp parfumată curcubeie
arc peste timpul şi sufletele arse
ciulini pe care îi strângi la pieptul tău
precum o mamă care alăptează

de unde-ţi iei lumina când întunericul te apasă

de unde-ţi iei căldura când polii te sugrumă

de unde-ţi iei ploaia când pieptul tău oftează


nu-ţi voi ajunge nicicând dincolo de porţile inimii
dar sigur voi reuşi să împart din ceea ce mi-ai dăruit

20 iulie 2012

Fluturi albi

Când noaptea-şi pune pe un umăr luna
Te chem şoptit să îmi vorbeşti de stele,
Tu laşi plutind misterul între ele,
Eu picur lacrimi una câte una...

Grădina darnică-mi întinde mâna
Cu-al lor parfum mă-nvăluie acele
Regine albe, ale nopţii perle.
Se despleteşte între noi cununa;

Sunt fluturi albi ce dau viaţă nopţii,
Eu te privesc prin ochii lor şi ştiu
Că-n toate anotimpurile sorţii
N-am să ajung nicicând într-un pustiu
Oricâte ziduri ar creşte-n faţa porţii,
Atâta timp cât mi-eşti un suflet viu.

Filtrul de ţigară


De-aş fi un filtru în ţigară
Să mă adori cum sorbi un fum,
Să mă cuprinzi de ca şi cum
Aş fi un flutur, într-o seară;

Să îmi arăţi cum se mai zboară
Din zorii albi crescuţi acum,
De-aş fi un filtru de ţigară
Să mă adori cum sorbi un fum.

Din rotocoale să apară
Oranj de flori, uşor parfum
Să te învălui ca şi cum
Ai fi un dor fără să doară.

De-aş fi un filtru în ţigară!

17 iulie 2012

ceasuri oranj

 Annei, cu drag!


flori de câmp sub ploi -
poemele curg râuri
- mătăsuri oranj


te pierzi prin câmpul cu flori
te recunosc după şipotul ploii
îl porţi ca pe o eşarfă de mătase oranj
unduire
mlădierea ta e ca mângâierea adierilor
între două bătăi de inimă - o ploaie
între două tic-tac-uti - un deget pus pe răni albastre
radiezi
îmi zboară gândul spre livezi de portocali înfloriţi


ţi-am furat din florile de câmp doar sălbăticia
libertatea de a rămâne neîmblânzită
nu îmi plac ramele


poate că nu îţi înţeleg ploile
dar
se întreabă florile de ce plouă?
se întreabă câmpul însetat de unde vine ploaia?
primesc doar cu braţele deschise ceea ce li se dăruieşte
şi
cu două mâini stângi
dintr-o inimă cât ursa
mare
construiesc o scăriţă
să-mi înalţ firicelul spre tine

paşii mei se măsoară în raci şi melci
un pas de rac un pas de melc
un pas de rac un pas de melc

tu mă vezi doar atunci când racul mănâncă melcul

nu-mi fac bagajul
niciodată nu ştiu ce să pun în valiză
la ceasuri am renunţat demult

13 iulie 2012

flori de câmp


speram să înţelegi că nu toate sunt pentru şi despre tine
ţie îţi dărui doar florile de câmp şi păstrez, încă, o monedă de argint
să găsesc fântâna în care să-mi pun dorinţa
nu există posibilitatea ca astăzi să-ţi pun în palme flori de câmp
iar mâine ciulini
ar însemna că sunt nebună
şi eu sunt nebună de tine
mărăcinii dispar în prezenţa ta
dar
am primit prea multe monezi găurite, uneori îmi place să le arunc înapoi trimiţătorilor
e ca un viciu straniu, unicul
eram convinsă că ai înţeles

nu mă privi prin fereastră de ca şi cum ai privi prin vizor
nu asculta traduceri mot-a-mot
numai în mine sunt sensurile cuvintelor mele
am propriul dicţionar

am încercat să te ascult, să mă bucur de ceea ce am
într-adevăr, mai mult ca oricine
am tot
doar că atunci când privesc spre mine
simplificând existenţa
văd câmp de marăcini
arşiţa bărăganului urcându-i spre cerul prea străin

ca un coşmar de care încerc să scap
dau frâu liber gândului
singur zboară spre tine
şi
deodată câmpul e plin de flori în bătaia vântului
cu tălpile goale alerg prin roua dimineţii
la capăt copacul veşnic înflorit aşteptând

ştii de zâna aceea a cenuşăresei
nu reuşea să îşi facă nici măcar un ceai pentru sine

aseară am umblat mult pe străzi întunecate
am încercat să iau în calcul probabilitatea
că voi deveni băutoare de bere, deşi nu îmi place, e amară
şi fumătoare, deşi mă îneacă fumul

nu ştiu de ce dar am impresia că voi împietri la uşa ta
cu bagajul într-o mână
şi ceasul acesta defect în cealaltă
doar pentru că un film de scurt metraj mi se derulează la nesfârşit
îţi prind uşor o mână în mâna mea
cu cealaltă îţi trec degetele peste buze


10 iulie 2012

Rondul vântului

Cum te strecori şi treci ca vântul
Pantera mea de lung amor!
Mă porţi domol către tumultul
Învolburat ca un fior.

Ce amazoană-ţi prinde cântul
De felină răpitoare?
Cum te strecori şi treci ca vântul
Ca o apă vuitoare!

Sălbatecă, îţi fur cuvântul
Din buza ta de tigrişor,
Tu înconjori întreg pământul
Cu-arome dulci de merişor.
Cum te strecori şi treci ca vântul!

9 iulie 2012

Soarele, vântul și gerul de Vasile Alecsandri

Trei calatori fantastici cutreiera pamântul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor si vântul.

Unul da viata, altul da moarte, aparând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.

Ei întâlnesc o fata, voioasa caprioara,
Ca soarele de vie, ca vântul de usoara.

Si-i zic: "Copila draga, alege din noi trei,
De vrei sa fii mireasa, pe care tu îl vrei!"

Românca le raspunde cu o vesela zâmbire:
"Sunt sprintena ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!"

"Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am sa ma razbun la vara cu focul meu nestins."

"Cum? zice gerul aspru, m-ai departat pe mine?
Am sa înghet la iarna si inima din tine."

"Nu-mi pasa, mândre soare, de focu-ti arzator
Cât mi-a sufla în fata un vânt racoritor.

Nici de-al tau frig nu-mi pasa, o gerule de gheata,
 
Cât vântu-n mezul iernii nu mi-a sufla în fata."

8 iulie 2012

Val

De ce te mai caut prin stele
Când luna şopteşte-n aval?
De ce mai arunc peruzele
În vise cu singurul val?

Hai, vino şi adu-mi apusul
Sărutului meu răvăşit!
Hai, vino şi cântă-mi nespusul
Cuvântului meu copleşit!

Nu-mi spune s-aprind o făclie,
Stă jarul în pieptu-mi nestins.
Nu-mi spune că pleci în pustie,
Zăpezile nu m-au învins.

De ce nu te caut în marea
De toamne târzii şi de ploi?
De ce nu aşteaptă chemarea
Şi tristele veşti între noi?

Hai, mai vino cum ştii în amurg
Când luna te cântă-n caval!
Hai, mai vino când râuri îmi curg
Spre marea cu unicul val!

7 iulie 2012

Androgin

 "... nu am găsit nici pastila iluminării, nici a mântuirii. M-am găsit în schimb pe mine, cu propriile mele umbrişuri şi iluminişuri"



De nu ar fi lumina - umbra filistină
În contopire cu-ntunericul obscur,
Încolăcită ca Apep, dar anodină,
Numai pe sine s-ar zări jur împrejur;

Ar crede că-i atât de mare şi frumoasă
Şi-ar stăpâni cetăţile ca însuşi Seth,
S-ar aşeza pe-un tron, s-ar crede „cea aleasă”,
Doar plescăit şi morţi în cranii de Machbeth.

Ce bine că lumina încă e regină
Căci umbra, în mişcarea ei cadână,
O adiere-i sub lumina androgină
Cum se adapă ciutura dintr-o fântână.

Ce linişte-i când umbra filistină
E o cadână sub lumina androgină!

extrapolare

nu te hăituiesc atunci când arunci în mine cu adevăruri care dor
nu o fac nici atunci când îmi scanezi sufletul şi-l pui într-un chenar
deşi ştii că nu-mi plac încadrările

nu am ţinut la mine o hienă ci doar am îmblânzit-o pe cea care mi-a ieşit în cale
carnea mea conţine un antidot, îl folosesc în autoapărare
hienele au o surpriză atunci când se apropie, un fel de electroşoc
nu am control asupra acestuia

ştiu doar că am o piatră vânătă învelită în foiţă de argint
deasupra vălul de mătase roşie
ţin în mână o pană de porumbel
am în păr busuioc şi beau apă neîncepută, noaptea la vatra focului
dimineaţă îmi caut sclipirile în boabe de rouă pe frunză de lotus
apoi fac înconjorul infinitului verificând prezenţa fiecărui vis
noaptea picăturile de chihlimbar îşi urmează cursul firesc în aval
vântul a zămislit lumina punând echilibru între ficţiune şi realitate

închipuirile mele sunt doar extrapolări asupra imaginilor din viitor

nu-ţi voi fura poveştile niciodată
sunt mult prea ocupată să o trăiesc pe-a mea
mă simt liberă ca florile de câmp
însetată ca un bărăgan în arşiţă

apoi trec prin faţa oglinzii şi observ doar un buchet ofilit de tandafiri roz
rămaşi să contemple trecutul în fiorduri pictate în ulei pe ţesătură de in

5 iulie 2012

Roşu trandafir

Vii din nou târziu, pierdut ca un zefir,
O mângâiere ca mătasea ploii
Să dezveleşti uşor zăpada foii,
Să-mi aşezi în palme roşu trandafir.

Iar plec şi-mi este prea devreme pasul.
Timid clipeşti ca fluturii albaştri,
Spirale verzi sculptate-s în pilaştri,
Te uită cum se-opreşte-n loc şi ceasul,

Dispar pădurile-ntre noi şi-i tristă
O armonie-n roşul din petale
Cu alb de nor din pătura celestă.

Firave-mi ies cuvintele din zale
Şi prind a mă-ntreba dacă există
Din ochii mei spre ochii tăi o cale.

28 iunie 2012

Azi nu iubesc

Azi nu iubesc! Ce plictiseală!
Un somn uşor mi-am cumpărat,
M-am îmbrăcat în fandoseală
Şi-un evantai de apărat.

Ce cald îmi e de oboseală!
Să nu mă chemi, te-am colorat.
Azi nu iubesc!  Ce plictiseală!
Un somn uşor mi-am cumpărat.


În glas de vânt e-aeriseală
Copacii blonzi au numărat
Mii de omizi - agoniseală,
S-a ispravit Verde-mpărat.
Azi nu iubesc, de plictiseală.

26 iunie 2012

Rochia roşie – fotografie

Vezi că ţi-am luat cu împrumut rochia aceea roşie
de mătase cu decolteu generos...
ţi-am luat şi iubiţii
nu m-a ştiut nimeni, m-am rezumat la oglinda mea
rochia nu ai purtat-o, iar iubiţii i-ai părăsit mereu pentru Poezie
cred că Poezia e ca rochia: pui în ea istorii sentimentale,
prăpăstii şi înalturi,
furtuni şi răsărituri
şi... pufff
suflă un vânticel şi rămâi goală
ori te agăţi în trandafirii aceia roşii pe care ţi-i tot vâr sub nas
tu pleci şi în urma ta firul se deşiră
crezi că vin iubiţii tăi să facă ghem din firul ei?
nu, nu, nu...
ei vor sta înaintea ta holbându-se la nurii tăi
care se dezgolesc la fiecare pas...
daa... Poezia e ca ei: te priveşte doar când te dezgoleşti
şi laşi în ea mere verzi, mere roşii
trandafiri galbeni şi fluturi albaştrii,
apoi te părăseşte şi mereu vine alta, devoratoare
nu-i aşa că numai când ţâşnesc din pieptul tău cuvintele
şi le aşezi ca o gheişă la ritualul ceaiului
abia atunci simţi că ai purtat zece rochii roşii de mătase
şi te-ai iubit cu zece şeici arabi nestăviliţi?

Numai atunci poţi să fii senin - verzuie...

21 iunie 2012

dor


Închiriez veche iubire
Pân’la toamnă, într-o seară,
Ofer bonus o amintire
Din, fierbinte, fosta vară.

Nu-i vreme-n sezonul acesta
Îmi ţin sentimentele-n cui,
Nu-i timpul de dansuri şi basta,
Dar nu pot să dau orişicui.

Tu vino curând la un casting
Să ai un piept cât o mare,
N-am arme de foc pentru hunting
Am jar, scânteie şi sare.

Ca vântul s-adii peste câmpuri,
Să vii cu valsul de fluturi,
Din galbene seve de sâmburi
Pulberi de-azur să te scuturi.

Să nu-mi ţii iubirea-n acvariu!
Semnez, parafez – unison.
S-alegem o stea-n Planetariu,
Condiţii sine qua non:

O mare adâncă, departe,
Senin – verzuie şi are
Nevoie de-o inimă foarte
Cu jar, scânteie şi sare...

19 iunie 2012

Femeia mirări...

Poeme ucise ce-aşteaptă extazul
Trăind agonii în stihii fără sens;
Şi îngeri, şi demoni recheamă talazul
Când drumul cu roze arată nonsens.

Mirajul enigmei îşi duce cu dorul
Copaci de iubire din sfinte-amintiri,
Tăceri istovite, pe buze izvorul,
Spirale cu visul pierdut în plutiri.

Ce umbre albastre cătându-şi stăpânul,
El vinde, adesea, doar fum şi uitări!
Verzui începuturi le fură hapsânul
Privind peste umăr gingaşe mirări.

Carmin se dezbracă, pe câmpul cu macii
Dorinţe mocnite se mistuie-n van;
Salcâmii se pleacă şi-n râu vârcolacii
Străbat pustiindu-mi un zbor diafan.

Adesea răscoală cireşii în floare!
De ce îi răsfiră vântosul în zări?
Să ningă zănatec femeia mirare!
Să ningă albastru femeia mirări!

8 iunie 2012

Pe buze iasomii


Iubite, visul tău cel drag s-a împlinit
Când ochi în ochi dorinţa aseară ne-am privit
În noaptea de magie, plină de mister,
S-a risipit sub lună amorul efemer...

Sălbatica din mine... dusă pe câmpii
M-ai prins timid de mână, gingaşul meu shawnee;
Pe caii albi în zbor m-ai scos din matca mea
Şi ai şoptit fierbinte: „aştepţi pe cineva?”

M-ai strâns uşor spre tine, pe buze iasomii,
M-ai stăpânit cu trupul şi ai cerut copii,
Mă-mpresurai uşor sub florile de tei
Şi-atunci credeam că suntem pe cer ca nişte zmei...

Din pieptul tău ieşeau albi inorogi cuminţi,
Pe sâni flori de salcâm... „iubito, şi tu simţi?”
Ai trezit la viaţă, din trupul meu, femeia
Şi răstignit de doruri mi-ai aprins scânteia.

Pierdut în mine timpul s-a disipat fior
Şi am zburat pe aripi de munte cu-n condor,
Înlănţuiţi prin cupe de orhidee – mii
Ne-am pierdut frumoşi prin roze simfonii.

În ochii tăi luceau picuri de lumină,
Ca fulgul mă simţeam şi mă credeam divină...
Ce linişte-i la tine... pe buze iasomii,
Suntem într-o spirală: „iubite, când mai vii?”

21 mai 2012

De liliac - parfum

Printre stele se mai aud ghitare...
Târziu, în luna mai, sunt fericită
Când, liliacul, a dat în floare
Şi dimineaţa îmi e înflorită...

Dacă mă laşi să te mai ţin de mână:
Şi suferinţele din ochii tăi îmi dai,
Aş vrea să fac din viaţa ta hapsână
De liliac ghirlande, în luna mai...

În lumea ta să-mi faci un loc, să intru,
Îţi bat la porţile închise an de an,
În viaţa mea eşti unic, eu sunt pentru
Ploi de liliac pe frunte de castan.

De nu ne-atingem ca Adam şi Eva
Aş vrea să ştii că de pe întreg pământ
Eu te iubesc precum iubeşte seva
De liliac - parfumul, în maiul sfânt...

29 februarie 2012

echilibru

                                                
dacă aş fi rămas încătuşată
ştiu sigur că mi-aş fi istovit ochii
până mi-ar fi crescut unghii din ei
să pot zgâria orice privire
s-ar fi încumetat să se oprească
pe aleea mea desfrunzită


dacă las un semn pe cătuşe
apoi le arunc în mare
ea mă înghite cu totul
şi sfârşesc în gura unei balene
învăţând să-i număr coastele


dacă voi chema toate narcisele
voi face o cunună pasului descătuşat
să te privesc prin ea cum stai
în umbrele viorilor
şlefuind cuburi de gheaţă
cu degete fierbinţi
ca un sculptor fără daltă
ascuns între fiare contorsionate




diferenţa este că îţi scriam doar ţie
fără dorinţa de a împărţi bucurii peste lumi
(excepţie rarele momente de apărare)
chiar dacă era la vedere
dar ce cale este astăzi ascunsă privirilor?
ochi şi urechi au până şi picăturile de apă


de acum nu te voi mai căuta
să nu-ţi mai tulbur orizontul
spre care priveam cu nesaţ toate acuarelele
ascultam abandonându-mă toate notele
şi citeam, frunză tremurând, toate slovele


de acum îmi voi relua vechiul obicei:
mă voi risipi croşetându-mi batiste
din dantelă înmuiată în parfum de liliac
şi-mi voi face o colecţie impesionantă
de ghiocei


tu ştii că prefer gri-ul
nu, nu cenuşiu, gri, gri de la argintiu
nu, nu e banal
e doar echilibrul
dintre alb şi negru

26 februarie 2012

Roz

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,
A rămas de atunci stingheră-n fereastră:
Călător clandestin. Ai ştiut să mă crezi,
Mi-a fost drag să te am ghiocel în zăpezi.

N-am ştiut pân-acum să încânt primăveri,
O Fata Morgana cu furtuni în păreri,
Prea pierdută în spaţii fără soare şi ploi
Eram râul secat, doar prundişuri şi sloi.

Tu, profesor distins; eu, elevă ţi-am fost,
Sălbatică fire, nu-mi găseam nici un rost.
Cu tandreţe şi blând mă-nvăţai  „a iubi”,
Să conjug dintre nori,  simplu, verbul „a fi”.

Corăbier pe mare, eu la mal aşteptam,
Papiruşi de dor fluturi mov croşetam.
Anulate zboruri, le păstram pentru doi,
Mă-ntrebam când e luna aprinsă de noi.

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,
Am sădit-o-n ghiveci, se-ofilea în glastră.
Din cer se iveşte zbor înalt, verde coz,
Priveşte zambila: de acum va fi roz.

24 februarie 2012

21 februarie 2012

a venit...

...sfarsitul
si simt cum incepe infinitul




Un sunet prelung de chitară
mai plânge sfârşit la-nceput,
să-ndiguiesc ce-o să doară,
să pot uita ce-a durut.

Să vină moartea şi noaptea şi iarna!
Am să le spun o vorbă, de duh,
să spumege gura lumii, ahh, bogata...
le-arunc pe toate cu silă-n văzduh!

Nimic nu-mi stă-n cale,
sunt viscol spre tine
şi când te-ajung mă topesc infinit
acum voi afla dacă drumul meu ţine
spre plus, spre minus ori spre zenit...

pereţii

Ţi-am spus de atâtea ori să pui lacăte pereţilor când pleci,
îi laşi să se adune la colţuri ticluind comploturi
împotriva gândurilor mele
îşi împreună mâinile pe burţi
şi rotesc degetele mari
în jurul minţii mele
apoi chicotesc
nu mi-ai lăsat nici scara
aş fi urcat la cutia ascunsă de bunica
atunci când avea surprize
să-şi primească nepoţii cu zâmbet cald...............

16 ianuarie 2012

Croşetă

Mi-am păstrat în mânecă rezervă de secunde
pe care să le duc în parcul de odinioară;
ştiu că acolo coboară liniştea în suflet
şi împleteşte crochiuri de lumină,
cum firul de macrame 
se lasă tolănit de croşetă..

Acolo mă întind liană pe bordura
de care se anină în zbatere molcomă
cuvintele pierdute în clipociri leneşe;
îmi plimb degetele pe luciul apei,
legăn un picior pe coamă dantelată
şi mă las mângâiată de adierea
care mlădie salcia până la mine..

Ascult..

Liniştea de care mă agăţ se croşetează pe fire de gene 
şi arunc din colecţia de gânduri
scrumul rămas prin labirintul mult prea tocit,
în ideea că primăvara nu poate intra
primenită cu pantofii de lac în pulberi învechite..

Aşa despletită, pe firul ierbii
inundat de haosul ce curge din vene
până la buza podului ştiu că eşti la capătul lui
şi măsori timpul cu paşi mărunţi
aruncând, uneori, peste umar, cu duioasă privire,
o nostalgie, ca unic semn..

Aud..







15 ianuarie 2012

Pribegie

De ce-ai ales un drum printre aştrii goi şi reci?
De ce-mi trimiţi scrisori în plicuri goale, seci?
De ce mă laşi robită de patimi şi iubire?
De ce nu crezi în paşii ce duc spre împlinire?

Plimb degete nătânge peste imagini dragi,
Îţi mângâi buzele, lipsite de ai mei fragi,
În ochii tăi mereu văd albă - nemurirea
Şi nu-nţeleg cum faci, apari de nicăirea..

Oricât aş încerca să te alung din mine
Un imposibil gest, un gând ce te aţine:
Eşti învelişul cald al sufletului rece
Şi împietrit în ani de aşteptări pribege.

Unde să plec prin lume dacă în tine-am casă?
Pot să merg niciunde cu dorul ce m-apasă,
Cum să mai curgă râul prin stâncile pustii,
Cum să răsară luna în nopţi dacă nu vii..?

15 decembrie 2011

Nud




Îmi stă Sisif pe braţe şi fluieră hai-hui,
Îmi cere mângâiere şi mă priveşte şui
Când mă opresc în gară să caut trenul lui.
Aş vrea să îl trimit într-o vacanţă lungă,
În palme nu mai ţin zbor diafan, ci stâncă.

În sacul peticit cu bolovani tociţi
Mai duc în spate azi, pe umerii striviţi
Poveri cât Munţii Alpi, iar voi, când mă priviţi
Zăriţi doar ce v-arăt prin masca mea de sticlă,
Deşi sunt doar o frunză prin ceaţa ca o pâclă.

Am chip schimonosit, nu mă privi în faţă
Mi-e carnea despicată, nu-mi trebuie povaţă
Şi-n fiecare zi îmi vând bucăţi din viaţă.
Pe străzi întunecate copacii goi mă dor,
Secundele-aşteptate se scurg din nor în nor.

Eu nu visez la astre, nu caut bogăţii
Am o nevoie simplă: doar dragul inimii.
Mă-ndrept către altare, nu torc filosofii,
Mai urc încă o treaptă, nu-i cale de întors
În urmă, putred, lemnul ţâşnea venin abscons.

Cuvintele prea surde azi nu le mai aud,
Priviri păienjenite îmi ţin obrazul ud.
Când am Sisif pe braţe în suflet mi-este nud...

3.12.2011

9 decembrie 2011

Prezenţa ta


Vântul are magia jocului
mâinilor tale în părul meu

soarele se lipeşte în fibre
şi-ţi simt căldura

norii îţi poartă melancoliile
de albastru metalizat
transformându-le în furtunile mele

pe covorul de flori,
în grădina plină de culori
văd ochii tăi zâmbind

foşnetul copacilor poartă în ei
melodia ta

peste toate
atingeri de mătase albă
domolesc nerăbdarea aşteptărilor lungi



4.09.2011