Roz

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,

A rămas de atunci stingheră-n fereastră:

Călător clandestin. Ai ştiut să mă crezi,

Mi-a fost drag să te am ghiocel în zăpezi.

N-am ştiut pân-acum să încânt primăveri,

O Fata Morgana cu furtuni în păreri,

Prea pierdută în spaţii fără soare şi ploi

Eram râul secat, doar prundişuri şi sloi.

Tu, profesor distins; eu, elevă ţi-am fost,

Sălbatică fire, nu-mi găseam nici un rost.

Cu tandreţe şi blând mă-nvăţai  „a iubi”,

Să conjug dintre nori,  simplu, verbul „a fi”.

Corăbier pe mare, eu la mal aşteptam,

Papiruşi de dor fluturi mov croşetam.

Anulate zboruri, le păstram pentru doi,

Mă-ntrebam când e luna aprinsă de noi.

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,

Am sădit-o-n ghiveci, se-ofilea în glastră.

Din cer se iveşte zbor înalt, verde coz,

Priveşte zambila: de acum va fi roz.