Vii din nou târziu, pierdut ca un zefir,
O mângâiere ca mătasea ploii
Să dezveleşti uşor zăpada foii,
Să-mi aşezi în palme roşu trandafir.
Iar plec şi-mi este prea devreme pasul.
Timid clipeşti ca fluturii albaştri,
Spirale verzi sculptate-s în pilaştri,
Te uită cum se-opreşte-n loc şi ceasul,
Dispar pădurile-ntre noi şi-i tristă
O armonie-n roşul din petale
Cu alb de nor din pătura celestă.
Firave-mi ies cuvintele din zale
Şi prind a mă-ntreba dacă există
Din ochii mei spre ochii tăi o cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu