Fluturi albi

Când noaptea-şi pune pe un umăr luna
Te chem şoptit să îmi vorbeşti de stele,
Tu laşi plutind misterul între ele,
Eu picur lacrimi una câte una...

Grădina darnică-mi întinde mâna
Cu-al lor parfum mă-nvăluie acele
Regine albe, ale nopţii perle.
Se despleteşte între noi cununa;

Sunt fluturi albi ce dau viaţă nopţii,
Eu te privesc prin ochii lor şi ştiu
Că-n toate anotimpurile sorţii
N-am să ajung nicicând într-un pustiu
Oricâte ziduri ar creşte-n faţa porţii,
Atâta timp cât mi-eşti un suflet viu.