Azi nu iubesc

Azi nu iubesc! Ce plictiseală!

Un somn uşor mi-am cumpărat,

M-am îmbrăcat în fandoseală

Şi-un evantai de apărat.

Ce cald îmi e de oboseală!

Să nu mă chemi, te-am colorat.

Azi nu iubesc!  Ce plictiseală!

Un somn uşor mi-am cumpărat.

În glas de vânt e-aeriseală

Copacii blonzi au numărat

Mii de omizi - agoniseală,

S-a ispravit Verde-mpărat.

Azi nu iubesc, de plictiseală.

Rochia roşie – fotografie

Vezi că ţi-am luat cu împrumut rochia aceea roşie

de mătase cu decolteu generos...

ţi-am luat şi iubiţii

nu m-a ştiut nimeni, m-am rezumat la oglinda mea

rochia nu ai purtat-o, iar iubiţii i-ai părăsit mereu pentru Poezie

cred că Poezia e ca rochia: pui în ea istorii sentimentale,

prăpăstii şi înalturi,

furtuni şi răsărituri

şi... pufff

suflă un vânticel şi rămâi goală

ori te agăţi în trandafirii aceia roşii pe care ţi-i tot vâr sub nas

tu pleci şi în urma ta firul se deşiră

crezi că vin iubiţii tăi să facă ghem din firul ei?

nu, nu, nu...

ei vor sta înaintea ta holbându-se la nurii tăi

care se dezgolesc la fiecare pas...

daa... Poezia e ca ei: te priveşte doar când te dezgoleşti

şi laşi în ea mere verzi, mere roşii

trandafiri galbeni şi fluturi albaştrii,

apoi te părăseşte şi mereu vine alta, devoratoare

nu-i aşa că numai când ţâşnesc din pieptul tău cuvintele

şi le aşezi ca o gheişă la ritualul ceaiului

abia atunci simţi că ai purtat zece rochii roşii de mătase

şi te-ai iubit cu zece şeici arabi nestăviliţi?

Numai atunci poţi să fii senin - verzuie...

dor

Închiriez veche iubire
Pân’la toamnă, într-o seară,
Ofer bonus o amintire
Din, fierbinte, fosta vară.

Nu-i vreme-n sezonul acesta
Îmi ţin sentimentele-n cui,
Nu-i timpul de dansuri şi basta,
Dar nu pot să dau orişicui.

Tu vino curând la un casting
Să ai un piept cât o mare,
N-am arme de foc pentru hunting
Am jar, scânteie şi sare.

Ca vântul s-adii peste câmpuri,
Să vii cu valsul de fluturi,
Din galbene seve de sâmburi
Pulberi de-azur să te scuturi.

Să nu-mi ţii iubirea-n acvariu!
Semnez, parafez – unison.
S-alegem o stea-n Planetariu,
Condiţii sine qua non:

O mare adâncă, departe,
Senin – verzuie şi are
Nevoie de-o inimă foarte
Cu jar, scânteie şi sare...

Femeia mirări...

Poeme ucise ce-aşteaptă extazul
Trăind agonii în stihii fără sens;
Şi îngeri, şi demoni recheamă talazul
Când drumul cu roze arată nonsens.

Mirajul enigmei îşi duce cu dorul
Copaci de iubire din sfinte-amintiri,
Tăceri istovite, pe buze izvorul,
Spirale cu visul pierdut în plutiri.

Ce umbre albastre cătându-şi stăpânul,
El vinde, adesea, doar fum şi uitări!
Verzui începuturi le fură hapsânul
Privind peste umăr gingaşe mirări.

Carmin se dezbracă, pe câmpul cu macii
Dorinţe mocnite se mistuie-n van;
Salcâmii se pleacă şi-n râu vârcolacii
Străbat pustiindu-mi un zbor diafan.

Adesea răscoală cireşii în floare!
De ce îi răsfiră vântosul în zări?
Să ningă zănatec femeia mirare!
Să ningă albastru femeia mirări!

Pe buze iasomii

Iubite, visul tău cel drag s-a împlinit

Când ochi în ochi dorinţa aseară ne-am privit

În noaptea de magie, plină de mister,

S-a risipit sub lună amorul efemer...

Sălbatica din mine... dusă pe câmpii

M-ai prins timid de mână, gingaşul meu shawnee;

Pe caii albi în zbor m-ai scos din matca mea

Şi ai şoptit fierbinte: „aştepţi pe cineva?”

M-ai strâns uşor spre tine, pe buze iasomii,

M-ai stăpânit cu trupul şi ai cerut copii,

Mă-mpresurai uşor sub florile de tei

Şi-atunci credeam că suntem pe cer ca nişte zmei...

Din pieptul tău ieşeau albi inorogi cuminţi,

Pe sâni flori de salcâm... „iubito, şi tu simţi?”

Ai trezit la viaţă, din trupul meu, femeia

Şi răstignit de doruri mi-ai aprins scânteia.

Pierdut în mine timpul s-a disipat fior

Şi am zburat pe aripi de munte cu-n condor,

Înlănţuiţi prin cupe de orhidee – mii

Ne-am pierdut frumoşi prin roze simfonii.

În ochii tăi luceau picuri de lumină,

Ca fulgul mă simţeam şi mă credeam divină...

Ce linişte-i la tine... pe buze iasomii,

Suntem într-o spirală: „iubite, când mai vii?”

falling into you

De liliac - parfum

Printre stele se mai aud ghitare...

Târziu, în luna mai, sunt fericită

Când, liliacul, a dat în floare

Şi dimineaţa îmi e înflorită...

Dacă mă laşi să te mai ţin de mână:

Şi suferinţele din ochii tăi îmi dai,

Aş vrea să fac din viaţa ta hapsână

De liliac ghirlande, în luna mai...

În lumea ta să-mi faci un loc, să intru,

Îţi bat la porţile închise an de an,

În viaţa mea eşti unic, eu sunt pentru

Ploi de liliac pe frunte de castan.

De nu ne-atingem ca Adam şi Eva

Aş vrea să ştii că de pe întreg pământ

Eu te iubesc precum iubeşte seva

De liliac - parfumul, în maiul sfânt...

Ma asez

Noi

.....

eu.....

echilibru

                                                

dacă aş fi rămas încătuşată
ştiu sigur că mi-aş fi istovit ochii
până mi-ar fi crescut unghii din ei
să pot zgâria orice privire
s-ar fi încumetat să se oprească
pe aleea mea desfrunzită


dacă las un semn pe cătuşe
apoi le arunc în mare
ea mă înghite cu totul
şi sfârşesc în gura unei balene
învăţând să-i număr coastele


dacă voi chema toate narcisele
voi face o cunună pasului descătuşat
să te privesc prin ea cum stai
în umbrele viorilor
şlefuind cuburi de gheaţă
cu degete fierbinţi
ca un sculptor fără daltă
ascuns între fiare contorsionate




diferenţa este că îţi scriam doar ţie
fără dorinţa de a împărţi bucurii peste lumi
(excepţie rarele momente de apărare)
chiar dacă era la vedere
dar ce cale este astăzi ascunsă privirilor?
ochi şi urechi au până şi picăturile de apă


de acum nu te voi mai căuta
să nu-ţi mai tulbur orizontul
spre care priveam cu nesaţ toate acuarelele
ascultam abandonându-mă toate notele
şi citeam, frunză tremurând, toate slovele


de acum îmi voi relua vechiul obicei:
mă voi risipi croşetându-mi batiste
din dantelă înmuiată în parfum de liliac
şi-mi voi face o colecţie impesionantă
de ghiocei


tu ştii că prefer gri-ul
nu, nu cenuşiu, gri, gri de la argintiu
nu, nu e banal
e doar echilibrul
dintre alb şi negru

Roz

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,

A rămas de atunci stingheră-n fereastră:

Călător clandestin. Ai ştiut să mă crezi,

Mi-a fost drag să te am ghiocel în zăpezi.

N-am ştiut pân-acum să încânt primăveri,

O Fata Morgana cu furtuni în păreri,

Prea pierdută în spaţii fără soare şi ploi

Eram râul secat, doar prundişuri şi sloi.

Tu, profesor distins; eu, elevă ţi-am fost,

Sălbatică fire, nu-mi găseam nici un rost.

Cu tandreţe şi blând mă-nvăţai  „a iubi”,

Să conjug dintre nori,  simplu, verbul „a fi”.

Corăbier pe mare, eu la mal aşteptam,

Papiruşi de dor fluturi mov croşetam.

Anulate zboruri, le păstram pentru doi,

Mă-ntrebam când e luna aprinsă de noi.

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,

Am sădit-o-n ghiveci, se-ofilea în glastră.

Din cer se iveşte zbor înalt, verde coz,

Priveşte zambila: de acum va fi roz.

akon

femeia

"Cea mai frumoasă trăire e să simți cum crești în palma gândului celuilalt." 

Dorina Şişu Ploeşteanu

a venit...

...sfarsitul

si simt cum incepe infinitul

Un sunet prelung de chitară
mai plânge sfârşit la-nceput,
să-ndiguiesc ce-o să doară,
să pot uita ce-a durut.

Să vină moartea şi noaptea şi iarna!
Am să le spun o vorbă, de duh,
să spumege gura lumii, ahh, bogata...
le-arunc pe toate cu silă-n văzduh!

Nimic nu-mi stă-n cale,
sunt viscol spre tine
şi când te-ajung mă topesc infinit
acum voi afla dacă drumul meu ţine
spre plus, spre minus ori spre zenit...

pereţii

Ţi-am spus de atâtea ori să pui lacăte pereţilor când pleci,

îi laşi să se adune la colţuri ticluind comploturi

împotriva gândurilor mele

îşi împreună mâinile pe burţi

şi rotesc degetele mari

în jurul minţii mele

apoi chicotesc

nu mi-ai lăsat nici scara

aş fi urcat la cutia ascunsă de bunica

atunci când avea surprize

să-şi primească nepoţii cu zâmbet cald...............

plang razand cand rad plangand

Croşetă

Mi-am păstrat în mânecă rezervă de secunde

pe care să le duc în parcul de odinioară;

ştiu că acolo coboară liniştea în suflet

şi împleteşte crochiuri de lumină,

cum firul de macrame 

se lasă tolănit de croşetă..

Acolo mă întind liană pe bordura

de care se anină în zbatere molcomă

cuvintele pierdute în clipociri leneşe;

îmi plimb degetele pe luciul apei,

legăn un picior pe coamă dantelată

şi mă las mângâiată de adierea

care mlădie salcia până la mine..

Ascult..

Liniştea de care mă agăţ se croşetează pe fire de gene 

şi arunc din colecţia de gânduri

scrumul rămas prin labirintul mult prea tocit,

în ideea că primăvara nu poate intra

primenită cu pantofii de lac în pulberi învechite..

Aşa despletită, pe firul ierbii

inundat de haosul ce curge din vene

până la buza podului ştiu că eşti la capătul lui

şi măsori timpul cu paşi mărunţi

aruncând, uneori, peste umar, cu duioasă privire,

o nostalgie, ca unic semn..

Aud..

Pribegie

De ce-ai ales un drum printre aştrii goi şi reci?
De ce-mi trimiţi scrisori în plicuri goale, seci?
De ce mă laşi robită de patimi şi iubire?
De ce nu crezi în paşii ce duc spre împlinire?

Plimb degete nătânge peste imagini dragi,
Îţi mângâi buzele, lipsite de ai mei fragi,
În ochii tăi mereu văd albă - nemurirea
Şi nu-nţeleg cum faci, apari de nicăirea..

Oricât aş încerca să te alung din mine
Un imposibil gest, un gând ce te aţine:
Eşti învelişul cald al sufletului rece
Şi împietrit în ani de aşteptări pribege.

Unde să plec prin lume dacă în tine-am casă?
Pot să merg niciunde cu dorul ce m-apasă,
Cum să mai curgă râul prin stâncile pustii,
Cum să răsară luna în nopţi dacă nu vii..?

doua puncte tacerile