Destin peren

 Nu ştiu dac-ai simţit ca mine vreodată:
 că inima se pierde, spărgandu-se-n bucăţi,
 să fii ocean de sânge, o mare sfâşiată
 în cartea noastră albă în care mi te-arăţi.
 
 Nu ştiu dac-ai văzut cum se opreşte vara:
 ca un ceasornic vechi cu secundarul mort,
 în ornic o mireasă ce şi-a pierdut tiara
 şi-un mire fără foc, fiindcă în mine-l port.
 
 Nu ştiu dacă m-auzi noaptea când în lună
 trimit gânduri albastre, strigându-te pe nume,
 găsesc un infinit de slove să îţi spună
 că în misterul tău mă topesc de brume.
 
 Nu ştiu dac-ai iubit ca mine vreodată:
 să simţi, să vezi, s-auzi un nesfârşit refren,
 aceeaşi partitură, chiar şi când e muşcată
 de-un uragan ilustru, dintr-un destin peren...