Stanca din muntele de piatra

În pisc de munte se-nalţă glasul meu,
El se răsfrânge într-un prelung ecou.
Prin cărărui de munte, prin popasuri,
Eu aşteptând minute-n şir, poate chiar ceasuri.

Tot aşteptând s-apară pe cărare
Iubita mea, din propria-mi visare.
S-o strâng în braţe şi să o alint,
Să-i spun chiar totul, totul despre vânt.

Să-i spun cum vântul păru-i înfăşoară
În boarea lui cea caldă dintr-o vară,
Să-i spun de stânca din muntele de piatră
Unde-am visat-o eu întâia dată.

Să mergem amândoi în acel loc,
Şi-acolo, s-o cuprind lin de mijloc.
Să-mi dea sărutul cel de mult dorit,
Ce doar în vis fioru-i l-am simţit. 

de Maniceanu Valentin