adevărurile nu se rostesc
ele rămân suspendate în aerul ce devine tot mai greu
scot broderiile putrezite de aşteptare şi le dau noi forme
ca să-mi reconstruiesc sufletul
în timpul lucrării nu mă tulbura cu mărăcini
ai sa vezi atunci copilul înfricoşat de Bubico pentru ca l-a muşcat al Papadopolinii, cândva
stânca nu face gimnastică
tu forţezi rupând din ea parţi colţuroase
crezând că o vei rotunji
din neatenţie înfigi acele colţuri în carnea ei
adevărurile mele sunt bumeranguri
le arunc spre poli crezând că scap de ele
dar ajung mereu în jurul gâtului sugrumându-mă
îmi place să ţin acuarelele in mână
pensule, eboşoare şi lut
pesemne că nu mi-am trăit epoca de piatră, încă
îmi place sa fiu toamnă, ador
să vin dinspre vară cu toată căldura în piept
cu toate culorile coapte
cu toate poamele desăvârşite
mm... ce tablou
ce poeme se sting în mine ca şi când...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu