Iubind fără teamăt

Adună-mă, iubite, dintr-o mare
ce, mult prea-nvolburată, m-a asprit
şi du-mă-n munţii tăi plini de ardoare
să îmi arăţi lumina-n infinit.

Vremea căprioarelor, când cerbii bruni,
cu ochii umezi, împletesc sub pini
cununi de stele pe buze de căpşuni,
din flori de colţ ies fluturii blajini.

Sub luna ta, pierduţi între cocoare,
topim şi noi tărâmul îngheţat,
redă o mierla florii de cicoare,
redau mătasea-n mac însângerat.

Să-i prindem in cosiţe dimineţii
stropi de rouă în alint şi freamăt,
să-ţi spun povestea soarelui şi-a ceţii
aflând iubirea, iubind fără teamăt.