15 august 2012

Rondel cu vopseluri

Ne dizolvăm ca apa, în vopseluri:
Când eu sunt galbenă, tu eşti senin,
Când tu eşti verde, eu sunt tot carmin,
Ne mai zărim prin fante şi creneluri.

Apoi ne punem tocului cerneluri,
Ne cufundăm în lacul opalin,
Ne dizolvăm ca apa, în vopseluri:
Când eu sunt galbenă tu eşti senin.

Atingere în vârfuri de peneluri
Când modelăm spirale-n caolin
Şi, iar, pierduţi în solul alcalin,
Ne regăsim pe scoarţe, în caneluri.

Ne dizolvăm ca apa, în vopseluri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu