Chemări uitate

Pământul mistuit de veri toride
Îşi cheamă ploile a toamnă-n curând,
Aşază în cosiţe brume pe-un gând,
Coboară frunze noi şi mor pieride.

Cerbii ascunşi în umbre de oceane
Îşi cheamă ciute la căderea lunii,
Din lunecări de râuri precum hunii
Aburcă lin spre ceruri în baloane.

Se mai aud chemări înfiorate
Când nuferii se-nchid. Eu îi ascult.
Când lebede şi lacuri sunt departe
Se răsuceşte râul spre mare-n tumult.
Când mărul de parfumuri se desparte
Tu nu mă chemi şi m-ai uitat demult.