floarea de piatră

uneori îmi pare că scrisul înlocuieşte ceva
nedefinit
în adâncul apelor mele
păienjenişul ascunde pasiuni fierbinţi
acoperite straşnic
mă tem să le despletesc

nu vrei să crezi că eşti morfeul meu

noaptea s-a prelins amorfă printre gene
în întunericul oraşului
mi s-a făcut dor de banca tăcerilor mele
scrijelite
iarna când nămeţii se înălţau până în cer
şi credeam că pot să ajung la tine

port în poşetă o tabletă de ciocolată
ştiu că ai nevoie de "sentimente dulci"
am pus şi o cafea mare
ţigările... aruncă-le
să nu-ţi pierzi romantismul


nu înţeleg de ce intersectate... totuşi rămân paralele

printre zale
mătase de portulaca
în lumina nopţii ce vine