Un înţeles atemporal aduce moarte.
Secundele-necate-n mări îmi plâng,
Tăcerile de plumb - coperţi pentru o carte
Şi-o vară în reluări ca anticarul strâng.
Îmi cântă clopoţei apoi m-atacă molii,
Nu mai sunt eu însămi, nu mai stiu...
Acopăr fluturi mov în mii de folii
Şi tot aşa mă simt: că am să-ţi fiu.
Pe rând se derulează imagini de mister:
Dansând cu tine valsuri în iarba de splendori,
Îţi trec mâna prin păr, ne-acoperim c-un cer,
Apoi scriem istorii din zori până în zori.
Credeam că ştiu ce-i chinul şi durerea,
Pedepse pietruite credeam c-am ispăşit,
Dar visul şi speranţa, încă, au puterea
Ca marile iubiri: nu vor să ia sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu