gimnastici - liniştea detaşării

se scrie mult
foarte mult
la fel de mult cum se pictează
cum se fotografiază
o adevărată industrie artistică
e frumos
aproape că ai avea nevoie de două zile în fiecare zi
pentru a citi şi vizualiza tot
în ideea de a" ţine pasul"
de câţi paşi e nevoie să compui unul?

decid că viaţa nu îmi ajunge să fiu aplaudac la nesfârşit
mă retrag să admir un minim de creaţii şi creatori
năvălirile de "doruri" sunt cuţite cu două tăişuri
îmi amintesc spre norocul meu că am mai trecut prin sita asta
cititorii evoluează

compun un echilibru
eu nu am voie să cânt imn iubirii
mi se arată oglinda şi mi se spune "pas"
ochei (iubesc să spun aşa)
îmi impui să îmi transform fiinţa interioară privindu-mi exteriorul
îmi furi sinele
folosindu-te de tehnici
ochei (ador să spun asta)
citesc în alt spaţiu şi suntem "chit"

sinele meu sunt eu
nu mă poţi tălmăci
rupi firimituri şi le înfloreşti
sunt ceea ce preţuiesc
am mers totdeauna pe cărări nebătute

înlocuiesc lipsa de inspiraţie cu tăcerea
în tăcere e o linişte creatoare
zarva are în ea ceva alcoolic
nu rezist şi iau uneori porţii mici
cunosc euforia după un singur păhărel

îmi prind degetele în uşa iubirii de oameni
cred
arăt asta
uitând mereu de stupoarea ce mă cuprinde
atunci când cu atenţia înfiptă în zâmbetul măgulitor
privind în ochii şireţi
crezând că-mi împărtăşesc bucuria
îmi strâng mâinile în uşa poeziei
alungând romantismul

detaşarea îmi reaminteşte de foi rupte pentru începuturi pe "curat"