Comoara

E ruptă limba mea: felii, fâşii, bucăţi,
Pulsează vena ei cu mii de entităţi
Înghesuite cer să nască alte limbi
Şi Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?”

Balastul adunat e zi de zi mai greu,
Cuvinte noi se nasc din gură de ateu,
Comoara din adânc se-afundă sub gunoi,
Treziţi-vă români în ceasul de apoi!

Am izolat profetul – icoana lui Haşdeu,
Am tras perdeaua nopţii cu Iorga-n empireu,
Ne-am renegat şi Jderii, uitând de Sadoveanu,
Ion s-a spânzurat, s-a răscolit Rebreanu!

Estetic în istorii – un veac de Lovinescu,
Ne-a cucerit doar patul în noaptea lui Petrescu,
„Poemele luminii” filosofând cu Blaga,
Dar universul nostru îşi va pierde vlaga!

Ne vindecă în glasuri acelaşi Eminescu,
Emoţii se trezesc în noi cu Minulescu,
Copiii noştri, azi, de Creangă au uitat
Şi pentru unii, încă, nu s-a născut Pillat!

Corbul nici nu este pomenit în şcoli,
Coşbuc şi Goga mor acoperiţi de boli,
Arghezi-i răstignit, durerea-i fără leac:
„Doamne, iartă-i, căci ei nu mai ştiu ce fac!”

Se întinează limba primită-n dar din rai,
Lumina în tipare coboară şi de n-ai...
Păcălim cuvinte, le pierdem la barbut,
Române, de ai suflet, vreau limba să-mi aud!