Ceasornicar pe unda ce scurtează
fir după fir speranța către tine
în scrinul vechi mai sunt misive; cine
să le închidă-n plicul ce veghează?
Rotițele se-nvârt cu zimții lipsă,
tociți de veghea-n care sunt pierdute
trei limbi de foc, bătrânele redute
sunt prinse-n toc, cerneala e-n eclipsă.
Mă-ntorc mereu la foaia-ngălbenită
cu rânduri mici în partea ei de sus;
încep să văd, pe sub cuvânt nespus,
privirea ta dintâi, din urmă cea vorbită.
Să mă închid în mine înc-o eră,
ori să-mi ascult un gând ce strigă: "speră!"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu