ai început să-mi țeși din aurore
un drum de spini, către a ta iubire
m-ademenești când știi că în cuore
e polul nord, în punctul de sosire
privește-mă: ochii îmi râd, și gura,
cutremure mă împresoară când
cu glasul tău topești din nou glazura
de gheață,-n ultimul meu gând
ascultă: inima nu îți răspunde,
toate sforile mi se-mpletesc și mor
copacii goi plecați pe nu știu unde...
fiorul nu se naște așa ușor
când va sfârși iubirea asta nouă
ghețarii mei vor fi atunci oceane,
copacul trist - o inimă cu două
ramificații goale cu frisoane
nu mă-ntreba ce simt, mă înfioară,
în legănarea ei de ne-nțeles
iubirea asta nu are vioară
și drumul ei cred că a fost ales
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu