Globul de cristal

Vreau să vină călăul
să-mi zdrobească bulbii ochilor
pentru îndrăzneala de a te fi privit,
pentru a răzbuna, în sfârşit, durerea
pricinuită lui Mahavira când a îndrăznit
a privi pe fecioara Navamalika...

Să vină călăul să-mi sfâşie carnea
pentru cutezanţa de a te fi atins vreodată,
să-mi smulgă limba
căci te-am sărutat cu foc,
să-mi cresteze venele...
prin ele au trecut mii de fiori
de când am aflat de tine,
să se reverse peste lume
îmbrăcând asfinţiturile
în veşminte roşii
ca lotusul...

Să-mi cresteze pieptul,
să-mi scoată globul de cristal
(ce greu mă apasă globul meu de cristal)
să-l arunce, să lovească munţii şi stâncile cu el
pentru ca să ieşi de acolo, în sfârşit,
să ieşi odată din globul de cristal,
să fii liber, să respiri, să stai în natură,
la munte, sub brazi înalţi,
pe covor de frunze,
chemând lupii
sub clar de lună...

Abia atunci, boabele de rouă din sufletul meu,
(singurele daruri ce mi s-au dat la naştere)
să-ţi fie apa ce-ţi limpezeşte ochii
dimineaţa...





01.08.2011