Vânt de iubire

Acum eşti cu mine
mă priveşti,
mi-e bine

îmi crestezi pe ţărm
linia singurătăţii
să nu uit
că braţele mele nu pot strânge
mai mult de o enigmă,
s-ar frânge
că ochii mei nu pot cuprinde
mai mult de o velă,
s-ar aprinde
îmi şopteşti prin adieri,
prin foste dureri
că nopţile sunt goale fără tine
picturi veline,
ar avea loc într-un chenar
amar
că plecările se întâmplă doar dimineaţa,
abia apoi coboară ceaţa

şi sunt neîntrerupte.


Din adâncul mării îţi aud degetele
picurând pe clapele inimii mele

şi totuşi valul atinge
ţărmul prea îndepărtat

tu nu laşi iubirile să crească în nori,

eu mă transform din aşteptări
în scoica ţărmului tău
să te zbaţi în mine
la infinit