8 iulie 2014

Ziduri



Betonul este o fiinţă nefericită
turnat între cele două norme
el îşi pierde pe veci puterea
de a visa
de a se mişca
de a dansa
de a se arcui
după bunul plac

vieţuind după normele zidarilor
mărginit de linii
sufletul devine un boţ
încadrat
stă păpuşă cuminte
ciot de lemn
între două şfichiuiri
are timp să deschidă un ochi
să înveţe cum arată lumina

Nu am ce să-ţi spun
în mine urlă doar cele două cuvinte
numai pe ele vreau să le rostesc
restul e nonsens
şi cred că nu vor mai răbda închisoarea
zăpezile
cătuşele
vor ieşi
nu ştiu daca le vei primi
te vor ameţi
vei fugi
vreau doar să le iei cu tine

Nu vin din basme
să pot stoarce râuri din piatră seacă
pietrele scot cel mult scântei
aprind un foc mic
atât cât să-ţi permiţi o ţigară
să fumezi o partidă
câteva secunde
uneori invizibile
alteori
infinite

mi-am trimis cele două vise
îngemănate
să-şi doarmă somnul de veci
să aibă propriile lor vise
şi visele să viseze alte vise
până la finalul
infinitului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu