4 iulie 2014

Zare purpurie



Vioara de rubin a plâns din nou,
lavandele se-nfoaie-n câmp de maci,
plecatul râu se-ntoarce şi tu taci,
amurgul picură într-un ecou.

În purpura din zare se-nrobesc
pustiuri cu-amintirile-n desagi,
în cursa mării tale mă atragi
cu roibul tău în dansul arabesc.

Se vindecă şi razele străbat
până-n adâncuri inimile noastre,
şi muţi şi surzi în verile albastre
silabisim din poli spre Ararat.

Mai cred şi azi că soarele topi-va
adâncul gheţurilor şi pe ţărm
opri-vom naufragiul şi enorm
amorezaţii vor uita deriva.

Când noaptea naşte zorii viorii,
plutirile ne strâng la piept cu ploi,
ne strecurăm tot mai adânc în noi
când tu în eu, când eu în tu... Să vii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu