5 iulie 2014

Va sângera mereu



Cu braţe istovite în iarna-nvingătoare,
Cu umerii striviţi de omătul greu
Mai pâlpâie speranţa de-atâta amânare
Chiar dacă-n mine toamna va sângera mereu.

S-a-ntretăiat aleea înflăcăratei veri
Cu poteci ascunse-n pădurile din gând
Şi am rămas cenuşă când ai venit să-mi ceri
Zidirea să o nărui din visul meu „plăpând”.

Mi-am rătăcit adesea ardoarea prin livezi
Uitându-mă-n visare ca-ntr-un izvor de cer,
În rime colorate ţi-am pus mereu dovezi
Că merg în pânze albe când inima-ţi ofer.

Am înţeles că timpul noi nu-l vom împărţi
Printre copacii-n muguri, sub cireşii-n floare,
Că niciodată norii, goniţi de frenezii,
Nu vor uda câmpia noastră şi-asta doare.

Cu fluturarea tristă, frunza-ngălbenită,
În vocea cu regrete că nu ne-am fost iubiţi,
Cu arşiţă în suflet, toamnă-n trup venită
Am ultima dorinţă: să ierţi, apoi să uiţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu