4 iulie 2014

Umbra ta... ecoul meu



De-ai şti la porţi închise cât mă doare
umbra ta - ceasornic fără timp;
din abisale neputinţi până la soare
cum aş putea uitarea ta s-o schimb?

Invenţii prea tăioase mă sufocă şi
nici nu mai ştiu de ce te-aştept în cercul meu...
pliez o bancă şi bărcuţe din hârtii,
iar umbra ta-mi şopteşte iarăşi: "nu e greu

Să construieşti macheta unui vis rebel
ca frunza unui vânt! Lasă-l să zboare!
mistuitoare flacără să arzi în el
ca să renaşti mereu: albastră floare!"

Te uit cu-nverşunarea unui fulger
să mi te iau ca pe-un trofeu, din nou,
dar numai umbra ta cuprind şi sânger
în macii verilor ca-ntr-un ecou.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu